Copilăria cea mai frumoasă etapă a vieții!

Copilăria cea mai frumoasă și îndrăgită etapă a vieții, pe care cu siguranță nu o vom putea uita niciodată.Pentru mine copilăria reprezintă acel moment în care am trăit totul la maximă intensitate.

Aș vrea să fiu din nou copil și copil să rămân deoarece în perioada copilăriei nu aveam griji, responsabilități, probleme, nu știam ce înseamnă suferința în adevăratul sens al cuvântului…Aș vrea să fiu din nou acel copil care se juca în fiecare zi cu prietenii săi de dimineață până seară iar în timpul liber se uita tot timpul la desene, care se bucura din orice mic lucru, cum ar fii momentele în care găsea ceva anume, momentele în care plângea până primea ceea ce își dorea (de fiecare data funcționa).

Mi-e dor de momentele în care internetul și telefonul nu făceau parte din viața mea. Înainte, de fiecare dată când ieșeam afară și nu vedeam pe nimeni, mă duceam la balconul fiecărei pietene de-a mea pentru a le întreba dacă vor să i-așa afară. În ziua de azi dacă vrem să ieșim afară cu cineva punem mână pe telefon și sunăm acea persoană.Îmi este dor de momentele în care intram în casă murdară din cap până în picioare, de momentele în care nu îmi păsa dacă sunt murdară sau nu, de momentele în care nu conta cu ce mă îmbrac, dacă am sau nu părul aranjat,d e momentele în care singura mea preocupare era să fiu fericită, să mă joc cu ai mei prieteni, și să nu ratez desenele preferate.

Mi-e dor de momentele în care plângeam din simplul motiv că mama nu mă lăsa afară atunci când ploua, ningea sau din orice alt motiv, de momentele în care plângeam atunci când mă loveam în genunchi “juliturile în genunchi se vindecau mai repede decât inimile frânte “

Îmi amintesc acele clipe în care orgoliul nu-și făcea apariția, acele momente în care mă certam cu ale mele prietene și ziceam că nu mai vorbesc deloc cu ele, dar peste câteva minute ne împăcam și ne jucam împreună.Copilăria mea pot spune că a fost o etapă minunată care cu siguranță nu o voi uita nicioadata și mi-o voi aminti cu mult drag.

Vă pun la dispoziție câteva citate despre copilărie care mi-au plăcut enorm de mult și sper să vă placă și vouă:

1) Un copil poate oricând să învețe un adult 3 lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. Paulo Coelho
2) Copilăria e inima tuturor vârstelor. Lucian Blaga
3) Copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci cînd lumea îți dă senzație de deja vu, cînd ești rodat de existentă, devii adult.Eugen Ionescu
4) Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot. Giacomo Leopardi
5) Copilăria nu este numai copilăria pe care am trăit-o într-adevăr dar și totalitatea impresiilor despre ea care s-au format în adolescență și la maturitate. De aceea, copilăria pare lungă. Probabil fiecare perioadă a vieții este multiplicată datorită reflecțiilor despre ea în perioada următoare. Cesare Pavese
6) Copilului poți să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util. Dostoievski
7) Copilaria durează toată viața. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit. Gaston Bachelard
8) Copilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârstă în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel. Petre Sălcudeanu
9) Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Horatiu Malaele
10) Un copil devine adult atunci când îşi dă seamă că are dreptul să şi greşească şi că nu trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Thomas Szasz
11) În copilărie doreşti totul, în tinereţe şi la maturitate ceva anume, la bătrâneţe nimic. Lev Nicolai Tolstoi
12) Există întotdeauna în copilăria noastră un moment când uşa se deschide şi lasă să intre viitorul! Deepak Chopra
13) Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai. Henry Ward Beecher
14) Copilăria este o boală de care scapi pe măsură ce crești. William Golding
15) Copilăria este o lume aparte; pentru noi o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una reală și plină de armonie. Eugen Herovanu
16) Copilăria este partea tangibilă din Paradis. Claudiu Ovidiu Tofeni
17) Copilăria nu este de la naștere până la o anumită vârstă, iar la o anumită vârstă copilul a crescut și ia toate lucrurile copilărești și le pune la o parte. Copilăria este regatul unde nu moare nimeni. Stephanie Meyer
18) Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată! Tom Stoppard
19) Sunt convins că, exceptând câteva cazuri extraordinare, o formă sau alta de copilărie nefericită este esențială pentru formarea unor talente excepționale. Thornton Wilder
20) Orice om care a reușit să supraviețuiască copilăriei sale, are suficientă informație despre viață pentru tot restul zilelor sale.Flannery OaConnor
21) Puritatea copilăriei a orice rău e limpede la izvoare. Valeriu Butulescu
22) Copilăria este șuvoiul de apa care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-ș potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune.Francesco Orestano
23) Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critici. Joseph Joubert
24) În fiecare copilărie există o grădină, un loc fermecat în care culorile sunt mai strălucitoare, aerul mai proaspăt și diminețile mai înmiresmate decât oricând după aceea. Elizabeth Lawrence
25) Una din cele mai norocoase lucruri ce ți se pot întâmplă în viață este, cred, să ai o copilărie fericită. Agatha Christie

Comments

comments

Elena Claudia

2 Comments

  1. Si mie imi e dor de copilarie ^.^ A fost totul frumos si bine dar au fost si cateva momente stanjenitoare pe care nu vreau sa le repet hahaha sau orele de matematica…

    • Cred ca fiecare dintre noi am avut parte si de momente frumoase dar si de momente neplacute,dar daca nu am fi avut parte de acele momente neplacute acum nu am fi stiut sa apreciem anumite lucruri >:D<

Leave a Reply