Citate, fragmente – Camil Petrescu

Camil Petrescu – Citate, fragmente – Ultima noapte de dragoste intâia noapte de război

1.   Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubeşte? N-ai decât să te desparţi. Dragostea e frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nici o silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi spui să te iubesc cu sila.

2.      Şi totuşi el nu bănuieşte nici acum, nu poate da la o parte perdeaua care-mi acoperă sufletul, ca să ştie ce răni sunt acolo.

3.      O femeie işi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are drept să-şi ia inapoi exact cât a dat.

4.      O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, iţi repeţi că nu e loial să jigneşti , să înşeli atâta încredere Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj, şi treptat iţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbişi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă. Iţi construieşti case pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi.

A plecat de acasă şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva. Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de fericire când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori a-i izbutit să îi faci o surpriză care s-o uimească de plăcere.

5.      Totuşi femeia crede că din toată această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ea înapoi numai partea pe care a  adus-o ea fără să facă rău restului.

6.      Cei ce se iubesc au drept de moarte şi de viaţă asupra celuilalt.

7.   Femeia această începuse să-mi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care eu i-o dădeam, făcându-mă să cunosc astfel plăcerea neînsemnată de a fi dorit şi de a fi eu însumi cauza de voluptate.

8.      Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestea vulgare, plăpândă şi având mereu nevoia ca ea să fie protejată, nu să intervină atât de energic, interesată.

9.      Simţeam că pentru ea nu au absolut nici o împortanţă asemenea fleacuri, că datorită frumuseţii ei ar fi putut avea o viaţă oricât de luxoasă şi că a preferat totuşi viaţa alături de mine.

10.  Aveam impresia că întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia mea porniri care dominau latent, din strămoşi , în ea.

11.  În afară de conştiinţă, totul este o bestialitate.

12.  Atât de deseori am auzit exclamaţia asta, încât am impresia, falsă desigur, că în ţara mea pâinea e supremul scop al oricărui şi şi măsurătoarea tuturor valorilor sufleteşti – Vreau să mănânc şi eu o pâine (şi nimic altceva)

13.  Tragediile sunt aici ăn gradul – luptei pentru existenţă – , căci viaţa, înfinit mai uşoară în ca în apus pentru cei mediocrii, ca şi pentru canalii, e de neînchipuit mai grea pentru oameni de merit şi pentru cei care vor să rămână cinstiţi, decât oriunde , în lume

14.  Situaţiile se fac şi se desfac prin femei, nu iubite, ci dorite.

15.  Ceea ce un profesor universitar nu poate obţine după umilitoare audienţe, obţine o actriţă într-o convorbire telefonică de un minut.

16.  Ca personalitate socială mă simt intr-o situaţie falsă ţi nesigură când mă salută prea respectuos chiar un servitor.

17.  Iar frumuseţea are pete şi e trecătoare…

18.  Cu formele ei calde şi vii, era o bucurie a serii.

19.  De medicină nici nu mai vorbim. Indicaţiile ei se bat cap în cap şi determină mode. Unii cred că de două mii de ani n-a făcut nici un progres, in afară de chirurgie, care e tehnică pură. Medicina nici astăzi nu mai poate vindeca un guturai măcar şi ai văzut că a trebuit să aştept două săptămâni ca să te pot săruta

– Ah, şi-mi dă mânioasă cu puişorul de puf în cap.

– A recomandat deci, zeci de ani , duşurile reci pentru cei nervoşi şi acum le condamnă, gâsindu-le omorâtoare mai ales pentru cei nervoşi, de le-a înlocuit cu acele scoţiene.

A recomandat o jumătate de veac mâncările fierte foarte mult, cu grijă, şi azi le recomandp aproape crude, şă nu li se piardă vitaminele.

A recomandat operaţia de apendicită, ca să revie pe urmă la stimulente şi iar să se intparcă. Am citit zilele trecute că un medic e de părere că apa murdară de râu e mai bună de băut, tocmai că are bacterii, necesare organismului, şi e deci împotriva filtrării.

Ba se pare că unii medici sunt şi împotriva aeraţiei camerei de dormit, pentru ca să nu se consume oxigen în timpul somnului şi odihna să fie deci completă şi citează cazul păsărilor , care dorm cu pliscul sub aripă.

A fost un principiu : digerăm cu picioarele mai mult decât cu stomacul , şi acum unii recomandă siesta liniştită, după pilda animalelor care se odihnescu după masă.

Tuberculoşilor, li s-a recomandat, cu pasiune aerul cel mai tare al munţilor şi , după ce au murit cu sutele şi miile acolo, au fost coborâţi , ceilalţi ceva mai jos.

De altfel mulţi se întreabă, dacă nu cumva cea mai teribilă dintre boale, aceea a cancerului, nu e un rezultat al excesului de medicamente, dovedind astfel că nu câştigăm nimic, că , în schimbul unei aparente îndreptări, ne loveşte mai rău, mai cumplit.

S-a observat, în orice caz, că populaţiile care ignoră medicina trăiesc mai sănătos şi mai mult decât cele care la tot pasul aleargă după doctori.

Aşa cu toate.. De istorie ce să mai vorbim?  […]. De altminteri , filosofii nu se gândeau numai la medicină, ci la tot ce poate fi obiect de ştiut. Nu putem cunoaşte nimic cu adevărat.

20.  Imi spui uneori că mă iubeşti, şi eu trebuie să cred asta… deşi ştiu că e foarte relativ… Cine ştie?

21.  Când îmi dau seama acum cât de puţin bănuiam ce sens profund  vrea să aibă intr-o zi această afirmaţie pentru mine, ce înnebunitoare problemă fără soluţie vrea să-mi puie, cât aveam să-mi repet întrebarea la nesfârşit , îmi vine să surâd melancolic de seninătatea cu care glumeam atunci, cum ar glumi, fără să ştie nimic, cel al căror tren a şi pornit pe o linie pe care alt tren vine dimpotrivă.

22.  De altfel, filosofii toţi se declară, de trei mii de ani încoace, unii pe alţii ininteligibili. Şi dacă ei nu se înţeleg … atunci cum vrei tu să-i înţelegi tu?

23.  Filosofii şi nebunii sunt cei mai mari adepţi ai logicii,

24.  Anatole France, care a afirmă şi el că orice idee se poate susţine, că adevărul nu poate fi alfat şi că singurul lucru care ne rămâne de făcut e să căutăm frumosul şi agreabilul.

25.  Vedeam cum zi de zi femeia mea se înstrăinează, în preocupările şi admiraţiile ei faţă de mine.

26.  Îmi ziceam că văd poate prea mult rău acolo unde nu e.

27.  Nu. N-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atât din cauza iubirii.

28.  E stupid, dar faptul că a gustat din felul lui de mâncare cu poftă – şi ea ştia ce vie plăcere îmi face mie agest gest, căci îmi dădea poftă de mâncare chiar dacă eram bolnav – m-a abătut cu totul.

29.  Sunt clipe în care ura şi dezgustul meu pentru femei devin atât de absolute, că socotesc că de la oricare dintre ele te poţi aştepta la orice.

30.  Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel, dar nu puteam suporta prea mult minciuna şi ochii imi deveneau, de la ei, trişti.

31.  Am crezut atâta timp că eu sunt singurul motiv de durere, de bucurie pentru femeia mea , iar azi descopeream că ochii ei sunt gata să plângă pentru altul, că suferea şi că, plăpândă, ceea ce eu înduram de două zile, dar ea pentru un om care mie mi se părea cel dintâi venit.

32.  În relizările naturii orice om e un exemplar unic şi inedit.

33.  Şi intimitatea noastră creştea şi că adâncea ca ea o lume nouă cu privelişti prelungi de întâiul ceas.

34.  Acum era lângă mine, îndepărtată ca la mii de km.

35.  Femeia înşeală numai pe cel care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur si simplu.

36.  Dar niciodată n-am avut privilegiul să fiu până la capăt nefericit.

37.  Aş fi vrut să alerg, să strâng sticla spartă în pumni, sî încerc orice , numai să pot fărâmiţa din noaptea care mă despărţea de ani de zile.

38.  Dacă adunam toată suferinţa din trecut, nu izbuteam să egalez pe cea de azi, care-mi părea de o natură diferită.

39.  Câtă lipsă de sensibilitate şi ce acomodare grosolană iţi trebuie să accepţi o minciună.

40.  Prezenţa femeii îmi era indispensabilă, ca morfina unui detracat, dar aveam norocul că o puteam izola de orice condiţii logice, şi, indiferent dacă aveam noi motive de nemulţumire ca fapte şi gânduri, eu tot simţeam o binefacere.

41.  Nu numai că nu aveam puterea de a întârzia cătuşi de puţin, dar eram cuprins de un adevărat iureş accelerat de nebunie, când nu mai puteam judeca nimic, orice s-ar fi întâmplat. Trebuie să o văd.

42.  Tot o asftel de antinomie e şi faptul de a şti dacă te iubeşte sau nu.

43.  Acum păream scăpat ca dintr-o prăpastie şi nebunia revederii creştea în mine ca un spasm, pe care nimic nu l-ar mai fi putut opri până la istovirea lui.

44.  Aveam orgoliul secret da fi posesorul unui exemplar a căror trecătorii nu o bănuiau decât vag, după frumuseţea femeii, fără să ştie amara voluptate a vieţii noastre sufleteşti.

45.  Simţeam un val de recunoştinţă umilită pentru femeia aceasta care n-avusese măcar, curiozitatea, şă se intereseze de ceilalţi oameni.

46.  Stăteam aşa, părăsit, paralizat, fără să pot gândi nimic. Totul era amorţit în mine.

47.  Pe patul alb înflorit, al sanatoriului, unde o dusese voinţa ei indârjită, sărutam pe umeri, pe braţele albe, pe sâni, trupul care vrea să-mi dea un suflet din sufletul meu, smuls din femeia cea mai dragă.

48.  Atât de mare e depărtatea de cele întâmplate ieri, că acestea sunt mai aproape de copilăria mea decât de mine cel de azi, aşa cum micşorăm distanţele satului tău de cătunele vecine, când eşti departe de tot în oraşul străin, cu altă lume.

49.  De soţia mea , de amantul ei , de tot zbuciumul de atunci, mi-aduc aminte cu adevărat ca de o întâmplare din copilărie.

50.  Aş fi murit azi fără să ştiu ce e imbrăţişarea unui trup magnific de femeie sinceră şi frumoasă, dacă n-aş fi avut lângă mine, ca să-l frământ, trupul ei sănătos, cu rotunjimi de fruct şi animal tânăr, dacă nevasta mea nu m-ar fi iubit.

51.  Acum totul e, parcă din alt tărâm, iar intre noi abia dacă mai e firul de aţă al gândului întâmplător.

52.  Căci numai acolo, in faţa morţii şi al cerului înalt, pot cunoaşte oamenii.

53.  Dar nu, sunt obosit, mi-e indiferent chiar dacă e nevinovată.

54.  I-am spus că-i las tot, absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi… de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul. 

Similar Posts:

Comments

comments

Daniliuc Marcel

Leave a Reply

Your email address will not be published.