Sensul vieţii

Sensul vieţii

 

Dintre toate subiectele pe care le putem aborda, niciunul nu prezintă mai mare interes şi nu are o mai mare importanţă decât ceea ce îl priveşte pe om însăşi.

De aici putem lua in considerare îndemnul lui Socrate “Cunoaşte-te pe tine însuţi” , îndemn ce pune un accent major pe subiectul pe care-l urmărim.

De cele mai multe ori, căutăm să analizăm într-atât de mult diferite situaţii doar pentru a ajunge să observăm de ce un om are un anumit tip de comportament şi nu altul.

 

 „[…] Rostul vieţii omeneşti stă în aceasta, că ne îndepărtăm de rău şi ne apropiem de bine. Răul este pentru om ceea ce este necinstit; iar binele său ceea ce este cinstit. Toate legile şi toate constrângerile se străduiesc fără îndoială nu spre altceva decât spre a da oamenilor asemenea orânduiri de viaţă, încât să se ferească de cele rele şi să aducă la îndeletnicire ceea ce este cinstit. Acest lucru, legile şi ştiinţele, nenumărate aproape, îl pot dobândi de-abia după un timp îndelungat; Iubirea însă, ea singură, atinge această ţintă în scurtă vreme. Căci ruşinea îi îndepărează pe oameni de la cele urâte, iar dorinţa desăvârşirii îi atrage spre cele cinstite. Aceste două lucruri, oamenii le pot dobândi uşor şi repede numai prin iubire.”  (Platon, Banchetul)

Ori de câte ori suntem surprinşi de vreun eveniment, ne punem întotdeauna în postura de a încerca să ne dăm seama dacă faptele din fiecare zi au sau nu vreo importanţa asupra vieţii noastre. Ne intrebâm adeseori dacă derularea evenimentelor este intamplătoare sau face parte dintr-o serie de acţiuni aflate intr-o corelaţie bine determinată, iar mai apoi facem cunoscute speculaţiile prietenilor pentru a concretiza diferite dileme. Ridicăm mai apoi diferite teme ce implică viitorul fiecăruia dintre noi până când suntem mulţumiţi mai mult sau mai puţin de cursul vieţii noastre.

În antichitate oamenii puneau pe seama voinţei divine tot ceea ce nu-şi puteau explica, crezând asftel că viaţa lor este subordonată destinului.

„Cele mai teribile ameninţări care riscă să atingă persoana mea nu au sens decât prin proiectul meu. Este deci absurd să ne gândim a ne plânge, deoarece nimic străin nu a hotărât ceea ce simţim, ceea ce trăim sau ce suntem noi.

[…] Ceea ce mi se întâmplă prin mine, şi n-aş putea nici să mă supăr de acest lucru, nici să mă revolt, nici să mă resemnez, de altfel, tot ceea ce mi se întâmplă este al meu; prin aceasta trebuie înţeles, mai întâi, că eu pot face totdeauna faţă celor ce mi se întâmplă, ca om, căci ceea ce i se întâmplă unui om datorită celorlalţi oameni şi datorită lui însuşi nu poate fi decât un lucru uman. Cele mai atroce situaţii de război, cele mai groaznice torturi nu creează totuşi o situaţie inumană: nu există situaţii inumane, numai prin frică, prin fugă şi prin recurs la magie voi putea eu decide inumanul; dar această decizie este umană şi eu voi purta întreaga responsabilitate pentru luarea ei.”(Jean-Paul Sartre, Fiinţa şi neantul)

„Nu te naşti, ci devii femeie. Nici un destin biologic, psihic, economic nu defineşte înfăţişarea pe care şi-o asumă în mijlocul societăţii femela speciei umane […]

Numai prin mediaţia semenului său individul poate fi constituit ca Celălalt. Aşa cum există pentru sine, copilul n-ar putea să înţeleagă faptul că el este diferit din punct de vedere sexual. Pentru băieţi şi pentru fete, trupul este în primul rând iradierea unei subiectivităţi, instrumentul care efectuează înţelegerea lumii: învaţă universul prin ochi, nu prin părţile lor sexuale.” (Simone de Beauvoir, Al doilea sex).

a)„Taina existenţei umane nu constă numai în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. Fără o noţiune precisă a rostului său pe lume, în vecii vecilor omul n-ar accepta să trăiască; mai curând şi-ar face singur seama decât să ducă mai departe existenţa pe pământ chiar dacă în jurul lui ar fi maldăre de pâine” (F.M. Dostoievski, Fraţii Karamazov).

Similar Posts:

Comments

comments

Daniliuc Marcel

Leave a Reply

Your email address will not be published.