5 pași simpli ca să ieși din zona de confort

Dezvoltarea personală îți asigură succesul în orice domeniu al vieții. Pentru că ne-am născut ca să evoluăm, să creștem și să învățăm, iar evoluția nu se oprește când părăsești băncile școlii. Dacă te oprești din învățat și experimentat lucruri noi, atunci inevitabil involuezi pentru că lumea nu stă pe loc. Sunt doar două variante-te înalți sau cazi, iar între cele două direcții e zona de confort.
Dacă stai prea mult în zona de confort, fără să acționezi într-o direcție clară, stabilită de tine, atunci vei ajunge să urmezi direcțiile altora, iar tu vei cădea. Depinde de tine să preiei controlul asupra vieții tale și să faci pași conștienți spre a fi cea mai bună versiune a ta.
Din experiență spun că schimbările mari și bruște nu sunt o idee bună, pentru că vor produce haos și dezechilibre majore în viața ta și e posibil să nu știi să le gestionezi. Așa că tehnica pașilor mici se arată eficientă și în acest caz. Îți sugerez 5 pași simpli pe care îi poți face pentru a începe să ieși din zona de confort și să îți exersezi flexibilitatea.

1.Schimbă-ți drumul spre școală, facultate sau serviciu.
Obișnuiești să mergi pe același drum zilnic, chiar de două ori pe zi? Încearcă trasee noi, chiar dacă e nevoie de câteva minute în plus, expunerea la ceva nou îți va da o stare de bine.

2.Fă-ți cumpăraturile în alte magazine. Poți chiar să alegi alte branduri decât cele obișnuite. Privește cu alți ochi actul cumpărării.

3.În drum spre serviciu asculți muzică? Același post de radio sau încă unul cu același gen de muzică? Schimbă! Provoacă-te să descoperi și să asculți și alte stiluri muzicale. Poți fi plăcut surprins.

4.Fă o schimbare de look. Dacă ești femeie, asta poate fi destul de ușor de făcut. Sau nu. Poți alege o culoare curajoasă pentru păr. Dacă ești bărbat, schimbă o parte din haine. Te vei vedea cu alți ochi și îți va crește stima de sine.

5.Fă voluntariat pentru o cauză socială. Asta sigur te va scoate din zona de confort și îți va oferi o perspectivă nouă asupra lumii. Ai să vezi că sunt oameni mult mai nefericiți și nevoiași decât tine, iar tu poți face ușor fapte bune. Asta va consolida din nou stima de sine și te va conduce pe drumul dezvoltării personale.

Făcând pași mici pentru a ieși din zona de confort, te obișnuiești cu schimbarea și îți creste încrederea în tine. Apoi poți face schimbări mai mari precum un alt job sau poate o afacere, o casă nouă sau, de ce nu, chiar un oraș nou. Schimbările mari au succes dacă sunt pregătite din timp. Și nu uita, orice schimbare inseamnă părăsirea zonei de confort. 

Sursa: www.gândește-pozitiv.ro‍

Comments

comments

Elena Claudia

Leave a Reply