EA – Loveisaname

EALoveisaname

Îmi este tare dor de ea. Realizez cât de mult îmi lipsește. Este unul dintre acele momente în care îmi dau seama cât de mult înseamnă prezența cuiva drag lângă mine, cât de mult am nevoie de ea.

Ceva lipsește, zilele trec fără vreo însemnătate, de parcă eu, nu pot construi un întreg fără ea. E atât de liniște încât am impresia că fiecare obiect ce se află în această cameră este trist. Îmi lipsește tinerețea ei, îmi lipsește vocea ei optimistă, îmi lipsește totul. Paralizez la gândul că aș fi putut să nu o am.

Și stau și mă gândesc. Poate să fim lângă cei dragi, e tot ceea avem nevoie. Când cea mai mare fericire este doar atunci când știi că toți pe care îi iubești și care te iubesc sunt lângă tine, sănătoși. De ce să pun preț pe toate obiectele care îmi oferă doar o fericire trecătoare?

Când ea se trezea cu atâta poftă de viață în fiecare dimineață, lângă mine, sau când începea să se exprime liber, într-un mod atât de copilăros parcă toate prindeau viață, chiar și cel mai neînsemnat obiect parcă zâmbea ascuns.

Fericirea stă în lucrurile acestea simple, iar acum chiar nu înțeleg de ce lumea , sau mai bine spus, oamenii, tind să caute această fericire în cu totul altă direcție. Nu avem nevoie de mai mult, nu avem nevoie de ultimul model de telefon , nu avem nevoie de cele mai scumpe haine sau de cel mai performant calculator. Și ceea ce trebuie înțeles este faptul că muncim, ne spetim zi de zi, ajungem să plângem că nu am reușit să strângem suma necesară să ne cumpăram diferite obiecte încât , la un moment dat, ne epuizăm fizic și psihic și ne confruntăm cu diferite probleme de sănătate cauzate de stresul acesta continuu. Iar din această cauză, odată cu presiunea societății, depresia este una dintre bolile care, conform ultimelor statistici afectează peste 125.000.000 de persoane.

Asta pentru că uităm să fim oameni, uităm să iubim și prețuim cel mai puțin ceea ce ar trebui prețuit cel mai mult – persoanele care înseamnă ceva pentru noi.

Avem nevoie doar de ei. Pentru mine ea, ei, sunt fericirea mea nevinovată. În aceste lucruri mărunte ar trebui investit, să încercăm să ne ținem persoanele dragi aproape, orice altă investiție, fără să completeze pe prima , este de prisos.

Cu ce mă încântă pe mine acum toate lucrurile care există aici? Toate obiectele sunt fără valoare, nu reușesc să umple golul acesta depresiv. Și atunci ? De ce am investit oare atât de mult în acestea când, ele nu mă ajută în aceste momente grele.

Vreau să investesc în relația cu ea, vreau să investesc în relația cu cei dragi mie , pentru că știu că asta mă va face cu adevărat fericit și vreau să fiu fericit.

EA - Loveisaname

EA – Loveisaname

Similar Posts:

Comments

comments

Daniliuc Marcel

Leave a Reply

Your email address will not be published.