Experiență unică în Turcia – Eskisehir

Experiență unică în Turcia – Eskisehir

Sunt unele experiențe în viață, care trebuiesc neapărat înmagazinate. Sunt unele experiențe în viață care ar trebui împărtășite și sunt unele experiențe din care chiar ai de invățat o mulțime de lucruri.

Anul acesta, a fost un an realizat pentru mine. Am avut bucuria enormă, datorită ei, să călătoresc într-o țară străină, unde am putut învăța foarte multe pe parcursul a două luni și jumătate. Datorită programului Erasmus+ , din cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu a fost posibilă o călătorie fascinantă pe acest pământ minunat al Turciei. Am să încerc să nu intru în prea multe detalii despre acest program, probabil Claudia vă va pune la dispoziție într-un articol imediat următor toate detaliile cu privire la acest proiect.

Pe același subiect – Experiența mea Erasmus în Grecia

Am să încerc, în schimb, să mă axez pe oamenii de aici, pe cultura lor și pe sistemul lor de principii. Trebuie să precizez încă de la început că această idee de a pleca într-o țară Non-Europeană , despre care s-a auzit atât de mult în ceea ce privește siguranța oamenilor , nu a fost o idee imediat agreată. Însă toate temerile acestea au dispărut, chiar în totalitate încă din prima săptămână în acest oraș, Eskisehir, care ne-a oferit posibilitatea să ne facem o idee generală despre ce va avea să urmeze în următoarele luni.

Despărțirea de cei de acasă a fost una destul de grea , având în vedere faptul ca nu mai plecasem de acasă niciodată pentru o perioadă atât de mare de timp. Însă , în sinea mea, știam că aveam să regret în cazul în care hotăram să rămân acasă. Plus că, trebuie să precizez, cel mai greu lucru peste care aș fi trecut foarte greu era timpul acesta foarte însemnat pentru mine cât aveam să stau singur, fără ea. Și astfel, mi-am luat inima în dinți și am spus fie ce o fi.

Întâmplările prin carea aveam să trec, însemnau pentru mine ceva absolut nou, nemaivăzut. . Am locuit într-un orășel mic, cu probabil în jurul la 100.000 de mii de persoane, dar aveam să pășesc într-unul dintre cele mai mari orașe ale Turciei unde populația este de aproape 9 ori mai mare , ceea ce însemna o adevărată experiență pentru mine.

În ceea ce privește relieful acestei țări, pot afirma faptul că în cea mai mare parte se pot observa munții care, într-o comparație directă cu munții din România păreau mult mai stâncoși iar vegetația era mult mai săracă, totul părea secetos. Se puteau observa diferite specii de copaci, care au fost nevoite să se adapteze condițiilor meteo mai secetoase. Acel verde observat de mine părea mult mai șters decât verdele copacilor noștri, dar lucrul acesta nu ștergea absolut deloc din frumusețea peisajului muntos.

În ceea ce privește infrastructura, turcii aș putea spune că excelează. Traficul este foarte fluent, dat fiind faptul că în cea mai mare parte există drumuri cu câte două sensuri de mers. Un aspect peste care, cu siguranță nu aș putea să trec, și cred ca este unul dintre cele mai importante, atunci când vine vorba de infrastructură , este acela că transportul cu ajutorul căilor ferate este foarte popular. TCDD (Turkish State Railways (Türkiye Cumhuriyeti Devlet Demiryolları) – The national railway carrier of Turkey ), compania de transport a Turciei investește foarte mult în ceea ce privește calitatea vehiculelor pe șină. Nu cunosc detalii generale despre acest aspect, dar am să încerc să povestesc ce am simțit, trăirile mele, atunci când a trebuit să fac prima mea călătorie cu trenul în Turcia.

Datorită ei, și a celorlalți prieteni cu care am avut plăcerea să împart același apartament, timpul nu avea să fie pierdut. Programările pentru diferite “alte vacanțe” – dacă le putem denumi astfel erau în toi – de aici și faptul că aflasem de la un student turc , aflat la Târgu-Jiu , tot în cadrul aceluiași proiect, că o să fim plăcut impresionați de ceea ce o să vedem în trenurile lor. Și tocmai acest lucru, ne-a făcut tot mai curioși, având în vedere că noi eram obișnuiți cu trenurile noastre vechi, despre care n-aș vrea să intru în amănunte.

Ankara, capitala Turciei – Prima experiență cu trenul din Turcia , programată destul de devreme, pentru că, exact cum am menționat, planurile erau foarte bine făcute de către colegii mei de apartament, mi-a oferit prilejul de a cunoaște și o altă perspectivă în ceea ce privește transportul persoanelor decât ceea pe care o aveam din țară. Menționez că nu mi-a plăcut niciodată să merg cu trenul. Am fost forțat mai tot timpul de împrejurări.

Mi se părea că merge mult prea încet , că durează o veșnicie până să ajungem la destinație, deși distanța nu era atât de mare. Nu-mi plăcea zgomotul, și oboseam atunci când trebuia să găsesc trenul în care trebuia să urc. De atunci, am rămas cu ideea această întipărită în minte – Că toate trenurile sunt la fel.

Însă, percepția aceasta avea să se schimbe odată cu această călătorie. Biletele erau cumpărate, prețul a fost unul care ni s-a părut foarte mic încât, ne gândeam deja că puteam vizita toată țara cu această companie TCDD. Pot spune că atunci când am ajuns pentru prima dată în gară, era atât de multă organizare, mi se părea că totul stătea în loc. Lumea nu era deloc grăbită, oameni de nota zece la ghișeuri( și aici am să revin cu amănunte ), curățenie totală și cel mai important toate păreau la locul lor.

Vă pot spune că am ajuns cu fix cinci minute înainte de ora la care trebuia să plece trenul , și doar în câteva minute, noi ca turiști, nemaiîntâlnind niciodată, niciunul dintre noi acest tărâm al TCDD-ului, am reușit să găsim trenul corect și să ne așezăm unde trebuie. Cred că și un copil de doar câțiva ani s-ar descurca să ajungă în trenul,vagonul care trebuie.

Prima impresie, n-am s-o uit niciodată. Ne-am dat seama că este un tren de mare viteză. Arăta atât de … diferit, atât de modern, atât de nou – fără nici o zgârietură. Vagoanele, toate cu afișaj electronic – în așa fel încât, oricine să știe a se descurca. Cu toate acestea, aveam să vedem, mult mai multe decât atât. În interiorul vagonului, ni s-a afișat în fața ochilor curățenia în toată splendoarea ei – Covor impecabil pe jos, scaune foarte calitative, comode , camere de supraveghere pentru siguranța oamenilor, monitoare pe care să se afișeze toate informațiile de care aveai nevoie dar cel mai important, tablete la fiecare scaun, la care aveam acces la foarte multe informații precum posibilitatea de a urmări călătoria live datorită unei camere montate în locomotivă, viteza cu care mergeam, conexiune internet, unde ne aflam, chiar și accesul la diferite produse alimentare și multe alte lucruri folositoare la doar un click distanță . Ce mi-a atras cel mai mult atenția era faptul că mobilierul sau aparatele nu prezentau absolut nici cel mai mic defect.

Îmi aduc aminte cum, întorcându-ne din Ankara, seara, după orele 22, stăteam liniștit în scaunul meu și încercam să-mi dau seama dacă trenul merge sau stă pe loc și aveam să aflu ulterior ca aveam o viteză de peste 200km/h, iar viteza maximă atinsă a fost de 253km/h. Deci parcă pluteam, nici cel mai mic zgomot nu era prezent.

Rămăsesem cu acea imagine în cap de scaune scrise cu pixul, de mobilier zgâriat, de sticle și de hârtii pe jos – încât aici, mi se părea cu totul o lume nouă, o lume – așa cum ar trebui să fie. Iar acest lucru mi-a dat de gândit. Aveai pentru cine investii, oamenii țineau la acele lucruri, oamenii se conformau unor reguli de bună purtare, iar oamenii păstrau curățenia. Iar atunci, fără a naște controverse, m-am gândit. NOI nu merităm, noi ne merităm soarta. Poate că ar trebui să începem întâi cu o schimbare în ceea ce privește comportamentul nostru, pur și simplu ca oameni.

Pentru că aici, mi-a fost dat să văd oameni minunați de care o să-mi aduc aminte toată viața, și despre care am să povestesc zeci de ani de acum înainte. Probabil acesta este și cel mai sensibil subiect, pe care vreau să-l tratez și anume – Oamenii de aici.

Am rămas impresionat, până la lacrimi atunci când, în Ankara am văzut, în timp ce stăteam în mijlocul orașului, un bătrânel, care stând pe o bancă, singur, și având niște mișcări atât de lente a reușit să termine de mâncat un porumb pe care il găsești cam peste tot în Turcia, iar după aceia s-a chinuit literalmente să-și adune cele câteva boabe care i-au căzut și pe care le-a pus, cât se poate de conștiincios, la coșul de gunoi – după care, greoi și-a văzut de drum. Credeți-mă că am rămas atât de adânc pe gânduri, încât mi-am repetat, iarăși , în gând același lucru – că ne merităm soarta.

Și să nu credeți că acesta este singurul moment de acest gen la care am luat, involuntar parte. Chiar în acest oraș, în timp ce eram la plimbare am putut să observ o scenă, care acum îmi apare limpede în fața ochilor, cum un cuplu – care se afla în mijlocul mulțimii privea un câine care se juca cu o sticlă, iar după ce câinele a plecat și a lăsat sticla jos, acest individ a luat sticla și a aruncat-o la coș. Țin minte că atunci mi-am spus, tu – fată dragă, ai făcut o alegere corectă pentru că l-ai ales pe el. Lucruri, până la urmă mărunte, dar gândiți-vă ce bine ar arată o lume ca aceasta unde toată lumea se implică.

Oamenii de aici, sunt atât de implicați în ați oferi ajutorul încât te gândești, uneori că poate e prea mult. Cei mai mulți dintre turci nu vorbesc engleza, dar ce-mi place cel mai mult la ei, este faptul că nici nu se simt ofensați.

În momentul în care le ceri o informație, se străduiesc atât de mult să te ajute, încât rămâi, sincer, impresionat. Odată, în timp ce ne doream să luăm bilete către Fethiye ( un subiect pe care am să-l aprofundez mai târziu) o persoană, de la o agenție “ne-a luat de mână” și ne-a dus efectiv la locul de unde puteam lua bilete.

Animalele – Câinii și pisicile

Un subiect din care, noi, avem foarte multe de învățat. Că tot sunt aici, și vorbeam în general despre cum sunt oamenii, o altă întâmplare care, la fel este una peste care nu pot trece cu vederea are în centrul atenției o pisică. Ne întorceam acasă, după ce tocmai vizitasem un parc, care ne-a plăcut tare mult. Țin minte că era o seară destul de liniștită, iar în timp ce mergeam alături de ea și de un bun prieten comun, acesta din urmă observă o pisică rănită care se afla la baza unui copac, pe trotuar. Stătea nemișcată, am verificat să vedem ce se întâmplă și am constatat, bucuroși că era încă în viață, însă la un picioruș era rănită. În timp ce noi verificam și în timp ce ne părea rău de pisicuță se apropie un om de noi, care probabil a văzut că ne-am oprit și întreabă ce s-a întâmplat. Nu înțelegea deloc engleza, astfel că am încercat toți să explicăm prin semne că pisica este rănită, că am găsit-o acolo. Știu că începuse să ne explice ceva despre o mașină, noi îi spuneam că nu suntem de aici, că nu înțelegem, timp în care la un moment dat, iși ia rămas bun de la noi și traversează strada. Noi am hotărât atunci să plecăm, neștiind cum să gestionăm situația însă după ce parcurseserăm vreo o sută de metri, îl vedem pe același domn, împreună cu o doamnă ( probabil de aceiași naționalitate, pe care a găsit-o prin preajmă) cum se duc lângă acel biet animal, să verifice ce s-a întâmplat.

Și atunci, toți am rămas cu gura căscată și am observat că oamenilor într-adevăr le pasă. Acesta este un moment la care noi am luat parte, la fel, involuntar. Dar nu este singurul moment care ne-a determinat să credem că oamenilor le pasă.

Câinii, arată foarte sănătoși, sunt hrăniți de către autorități și mai mult decât atât au chiar și locuri speciale unde pot să doarmă, sau locuri speciale unde să mănânce. Este foarte ușor, și credeți-mă, nu exagerez deloc, să confunzi un câine al străzii cu un câine care are stăpân. Acești câini care se află pe stradă, nu sunt agresivi absolut deloc, sunt foarte cuminți iar toată lumea care trece pe stradă iși face puțin timp pentru ai mângâia.

Tot la fel, aflându-ne într-un alt parc și observând o persoană că mângâie un câine care era atât de sănătos și avea o culoare albă, imaculată, și crezând că era câinele respectivei persoane am constatat ulterior că era doar un câine al străzii. Toți de aici, iubesc animalele – iar lucrul acesta, pentru mine, chiar spune multe despre oamenii aceștia.

Fethiye – Orașul turiștilor englezi

Oludeniz – Una dintre cele mai frumoase plaje care există

După cum am spus, Turcia aceasta ne-a lăsat impresia că putem călătorii în toată țara cu cea mai mare lejeritate. Găsești firme de transport la orice colț, fie că hotărăști să mergi cu microbuz, autocar sau chiar cu trenul TCDD.

Fethiye, este un oraș care face notă discordantă de ce am menționat mai sus, faptul că nu prea găsești persoane cu care să te înțelegi în limba engleză. Cei mai mulți turiști sunt englezi, de aici și toate prețuirile afișate nu sunt în lire turcești TRY ci în lire sterline. Aici am avut posibilitatea să întâlnesc, pretutindeni, persoane care vorbeau foarte bine engleza. De la cele mai mici buticuri, până la cele mai mari firme posibile.

Aflându-se la o distanță de aproximativ 370km de orașul Eskisehir, Fethiye este cunoscut mai ales datorită plajei Olundeniz, unde majoritatea turiștilor englezi aleg să-și petreacă vacanța.

Plaja Oludeniz, impresionează prin culoarea calitativă a apei acolo unde se unește Marea Egee cu Marea Mediterană și pare un tărâm desprins parcă din povești. Apele mării ce învăluie plajele sunt renumite pentru nuanța intensă de turcoaz, dar și pentru faptul că sunt deosebit de limpezi și curate și nu sunt valuri mari. Cel mai impresionant este faptul că zona este animată continuu de parașutiștii care parcă completează perfect cadrul unui loc minunat, în adevăratul sens al cuvântului.

Experienta mea Erasmus Turcia

Loveisaname

Similar Posts:

Comments

comments

Daniliuc Marcel

Leave a Reply

Your email address will not be published.