5 motive pentru care ar trebui să te înscrii pentru o bursă Erasmus

Ați auzit cu siguranță despre programul Erasmus+ care permite studenților să beneficieze de mobilități internaționale. În mod specific, prin programul Erasmus+, ai șansa de a studia între două și douăsprezece luni într-o altă țară europeană și vei primi, de asemenea, un grant care te va ajuta cu costurile.

O oportunitate uimitoare, nu? Cu toate acestea, nu toți studenții europeni cunosc numeroasele beneficii pe care le-ar putea obține dintr-un program de studiu  Erasmus+.

Deci, aici sunt motivele pe care nu trebuie doar să le iei în considerare, ci chiar să aplici pentru un program de studiu Erasmus+:

  1. Călătorești, trăiești și descoperi un loc nou.

Dacă întrebi câteva persoane ce le place să facă în timpul liber, garantez că cel mai comun răspuns va fi că le place să călătorească. Îi poți învinui? Este probabil o parte din răspunsul pe care l-ai fi dat și tu. La urma urmei, cine nu dorește să descopere locuri noi, tradiții si obiceiuri noi și să-și facă prieteni din întreaga lume?

Singura problemă este că, dacă aștepți prea mult timp pentru a face toate aceste lucruri, ei bine, atunci poate deveni mult mai complicat. În câțiva ani, s-ar putea să te afli într-o rutină și să nu poți pleca din cauza muncii, să nu ai destui bani pentru a face acest lucru, să fii reținut de o familie și așa mai departe.

Deci, ar trebui să profiți de oportunitatea de a călători și de a câștiga experiență internațională ori de câte ori poți. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

  1. Înveți o limbă nouă.

Deși întregul punct al schemei Erasmus este că nu trebuie să cunoști alte limbi străine în afară de limba engleză (deoarece cursurile Erasmus vor fi predate în limba engleză), totuși atunci când trăiești o perioadă într-o țară străină, există șansa să-ți îmbunătățești aptitudinile lingvistice.

Universitățile oferă cursuri de limbi străine studenților internaționali și în cele mai multe cazuri, poți participa gratuit la aceste cursuri. În plus, poți învăța singur prin simpla comunicare cu oamenii locali sau cu ajutorul colegilor dispuși să te învețe limba lor maternă. În schimb, tu îi poți învața limba ta maternă, dacă aceștia sunt interesați.

  1. Beneficiezi de sprijin financiar în timpul programului Erasmus+.

Acesta este un aspect foarte important, despre care mulți studenți nu au habar. Toți studenții Erasmus+ primesc un grant de studii și suma depinde de obicei de țara de origine și de țara de destinație, pe baza estimărilor medii privind costurile de trai în țara respectivă. În mod normal, acest grant nu îți va acoperi toate cheltuielile, dar este un mare ajutor care va face ca perioada ta Erasmus+ să fie o experiență de neuitat.

  1. Îți îmbunătățești CV-ul.

Din punct de vedere academic, programul Erasmus+ îți oferă o experiență educațională și culturală suplimentară pe care altfel nu ai putea să o câștigi. S-ar putea să fi auzit de prea multe ori asta, dar chiar îți îmbunătățește CV-ul, deoarece mulți angajatori vor alege absolvenți care au o experiență internațională.

Dacă ai avut parte de astfel de programe,după absolvire vei avea cu siguranță oportunități mai mari de angajare.

5.Te redescoperi.

În timp ce studiezi în străinătate, vei face parte dintr-o nouă societate în care vei descoperi noi obiceiuri, vei învăța lucruri noi și te vei redescoperi. Deci vei fi mai deschis, mai tolerabil și, în general, vei aprecia mai mult viața. Deoarece Erasmus înseamnă mult mai mult decât să studiezi în străinătate și să descoperi oameni noi; este vorba și despre redescoperirea unei versiuni mai bune despre tine.

Să studiezi în străinătate este o oportunitate în viață!

Există o listă incredibil de mare de motive pentru care nu ar trebui să lași la o parte călătoriile și studiile în străinătate. Mai întâi de toate, este într-adevăr o oportunitate o dată în viață, deoarece acesta este unul dintre puținele momente din viață când ți se oferă libertatea de a călători fără a fi pus la îndoială cu privire la motivele pentru care vrei să faci acest lucru și, de asemenea, ți se oferă suport finaciar pentru asta.

Pentru detalii mai concrete în ceea ce privește aplicarea pentru programul Erasmus+, grantul financiar dar și o experiență în urma derulării acestui program, poți citi următorul articol —> http://loveisaname.com/2017/11/experienta-mea-erasmus-in-grecia/

Similar Posts:

Comments

comments

Elena Claudia

Leave a Reply

Your email address will not be published.