Depresia se simte ca ceața deasă de pe litoral care te cuprinde, blocându-ți câmpul vizual. Se simte ca umiditatea opresivă într-o zi caldă de vară; aer atât de condensat cu apa, încât îți este greu să respiri. Apa: nu poți trăi fără ea, dar te poate și ucide. Marile valuri de maree se pot prăbuși peste tine, de nicăieri; te poți îneca pe neașteptate în cea mai frumoasă zi. Așa se simte și depresia.
Depresia te va face să crezi că nu ești suficient de bun, nu ești suficient de atractiv, nu ești suficient de inteligent, nici de amuzant. Îți va șopti în ureche lucruri pe care nu vrei să le auzi și vei începe să le crezi. Va țipa la tine, îți va râde în față.
Depresia nu va face discriminări împotriva vârstei sau etniei, rasei sau religiei. Nu-i pasă cine ești, unde ai fost sau unde te duci. Pur și simplu vrea să fie auzită.
Îmi era atât de rușine de cât de ciudat mă simțeam. M-am gândit că, dacă aș putea să fiu cât mai frumoasă pe dinafară, ar compensa cu cât de urâtă mă simțeam pe dinăuntru. Mă gândeam că dacă aș putea fi perfectă, dacă aș putea fi exact ceea ce mi-a spus lumea să fiu, aș fi fost iubită mai mult, aș fi contat mai mult. Am greșit. A te simți profund trist nu este ceva rău, până la urmă. Depresia nu este urâtă. Este umană. Și la sfârșitul zilei, toți suntem oameni.
Depresia îți poate smulge flăcările cu o singură respirație. Însă am descoperit că, dacă poți găsi puterea necesară pentru a-ți îndepărta depresia, vei începe să devi din ce în ce mai puternic. Privește-o în ochi și spune-i: „ nu știu de ce ești aici, dar vreau să învăț ce încerci să mă înveți.”
Vei începe să deschizi jaluzelele și să lași lumina zilei să intre în întuneric și să-ți filtreze drumul. Vei începe să înțelegi că nu ar trebui să crezi tot ceea ce gândești; că de fiecare dată când ți-ai spus că ești nevrednic, era din cauza depresiei care te făcea să crezi minciuni. Vei începe să vezi cum tot ce este rău are un revers care este bun. Vei începe să realizezi că fiecare moment în care te-ai simțit demoralizat, te pregătea să construiești ceva mai bun. Umbrele cresc în colțurile pe care le ignorăm, subliniind spațiile care au nevoie de cel mai mult soare.
Te rog, nu renunța la speranță. Depresia nu va rămâne cu tine pentru totdeauna. Cele mai spectaculoase zori se nasc din cele mai întunecate nopți; ai încredere că îți vei găsi din nou drumul spre casă.
