12 lecții pe care le-am învățat după pierderea fratelui meu

Dacă ești o persoană care și-a pierdut un frate sau o soră, atunci avem ceva în comun. La 20 de ani, fratele meu de 21 de ani a murit într-un accident de mașină. Încă din ziua în care fratele meu a murit, dinamica familiei noastre s-a schimbat complet. În niciun caz, părinții mei nu au fost experți în a face față durerii noastre; la urma urmei, încercau să-și dea seama cum să trăiască și să facă față fără unul din copii lor. Moartea fratelui meu, care încă mă afectează, a fost – și continuă să fie – o experiență de învățare.

Sper ca cuvintele mele – pe care nu le consider „cuvinte de înțelepciune”, dar cu siguranță un instrument de ajutor – îi vor ajuta pe cei care se confruntă moartea unui frate sau a unei surori. Uneori, cel mai bine este să asculți pe cineva care înțelege prin ce treci.

Acestea fiind spuse, iată 12 lucruri pe care le-am aflat după moartea fratelui meu, care sper că pot ajuta pe cineva care trece prin același lucru.

1. Nu există o cale potrivită de a jeli.

Știi cum spune toată lumea că există cinci etape ale durerii? Acești pași ar putea funcționa pentru unii, dar nu există o anumită modalitate de a te plânge. Toată lumea se confruntă cu durerea în mod diferit, așa că nu lăsa pe nimeni să-ți spună cum să jelești, mai ales dacă habar nu au prin ce treci. Atât timp cât nu îți faci rău, atunci continuă să jelești cum crezi de cuviință.

2. Niciodată nu ar trebui să-ți fie rușine să plângi.

Lacrimile sunt una dintre cele mai bune metode de a te elibera de toate acele emoții pe care le simți. Plânsul nu este un semn al slăbiciunii. Este o emoție care se dublează ca un fel de medicament. Mă simt mereu mai bine după ce plâng. În plus, nu este bine să ții în tine durerea, pentru că se acumulează și într-un fel sau altul va exploda.

3. E în regulă să te enervezi.

Încă mă enervez din cauza faptului că fratele meu este mort. Furia este o altă parte normală a durerii pe care o vei simți. Va veni și va pleca, dar nu trebuie să te simți niciodată rușinat că ești supărat. Nu lăsa pe nimeni să-ți spună altfel.

4. Vei auzi o mulțime de lucruri stupide.

Iată doar câteva lucruri pe care le-ai putea auzi când ai parte de moartea unui frate/soră sau altcineva drag: „Cum ești?”, „El/ea este într-un loc mai bun”, „Dumnezeu avea nevoie de el/ea mai mult decât tine” și „Te înțeleg” printre multe altele. Da, aceste întrebări și afirmații sunt idioate, dar de cele mai multe ori persoana respectivă încearcă să arate compasiune și habar nu are ce să-ți spună.

5. A fi egoist este necesar.

Oricât de mult ai vrea să fii acolo pentru ceilalți din familia ta, nu poți uita niciodată de tine și de nevoile tale. E bine să fii egoist. Trebuie să te asiguri că o să poți fii fericit și că vei rămâne sănătos, altfel nu vei putea să-ți trăiești viața.

6. Uneori, vei fi uitat.

Îmi place să numesc persoanele care se confruntă cu moartea unui frate sau a unei surori ca fiind „cei uitați”. Acum, nu spun că toată lumea uită de noi, ne ignoră și ignoră faptul că am pierdut un frate, dar uneori, părinții primesc mai multă atenție pentru pierderea unui copil. Uneori, suntem trecuți cu vederea și oamenii uită că avem de a face și cu o pierdere și o durere.

7. Familia extinsă te va dezamăgi.

Acest lucru ar putea surprinde pe unii, dar în cele mai multe cazuri, familia extinsă nu rămâne aproape în timpul unei pierderi majore. Unii se tem că li s-ar putea întâmpla și lor, în timp ce alții pur și simplu nu înțeleg de ce ești o persoană diferită. Moartea unei persoane dragi te schimbă mult și, din păcate, aceasta poate fi o realitate aspră.

8. Persoanele la care nu te aștepți îți vor oferi o mână de ajutor.

În experiența mea, am întâlnit străini și persoane la care nu mă așteptam, dispuși să-mi fie alături. Este o surpriză plăcută să știi că, deși s-ar putea ca anumite rude să nu-ți fie alături, alții vor dori să încerce să te înțeleagă, să-ți dea o mână de ajutor și să-ți ofere un umăr pe care să poți plânge.

9. Niciodată nu vei mai fi la fel … Și asta este în regulă.

Încă de la moartea fratelui meu, nu am mai fost la fel. Moartea unei persoane dragi te schimbă și asta este ok. Vei crește, vei învăța și te vei adapta pe măsură ce trec anii. Nu trebuie să te gândești niciodată că trebuie să fii aceeași persoană care obișnuiai să fii înainte ca fratele sau sora ta să moară, pentru că nu este sănătos, logic sau realist.

10. Nu ar trebui să te simți vinovat când ești fericit.

E în regulă să râzi, să zâmbești și să fii fericit. Doar pentru că nu plângi sau nu ești trist în fiecare zi, nu înseamnă că ți-ai uitat fratele. Înseamnă doar că te adaptezi și începi să faci față situației. Crede-mă, în mintea ta, fratele sau sora ta vor fi întotdeauna acolo.

11. Lucrurile nu vor fi niciodată ușoare – dar vor fi diferite.

Devine totul mai ușor? Nu, dar devine diferit. Vei avea și zile proaste, pentru că durerea care vine odată cu moartea unui frate nu dispare niciodată. Este greu de explicat, cu excepția cazului în care știi despre ce vorbesc și „diferit” este cel mai bun mod de a-l descrie.

12. Este în regulă să-ți trăiești viața.

La început, ai putea simți că nu vei mai putea face nimic niciodată. Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul, vei reveni la vechile obiceiuri. Tot trebuie să îți trăiești viața, să faci ceea ce te face fericit și să-ți urmezi visele. Doar pentru că te gândești la tine nu înseamnă că ți-ai uitat fratele sau sora. Nici măcar pe aproape.

Similar Posts:

%d bloggers like this: