Am încredere că viața îmi va aduce tot ce îmi trebuie

Cu ani în urmă, o prietenă m-a invitat la o prelegere la New York, la Church of Religious Science. Mi-a cerut s-o însoțesc, nu dorea să meargă singură acolo. Am fost de acord, dar, când am ajuns, am observat că ea nu era acolo. Aşa că trebuia să mă hotărăsc dacă mai stau sau nu — şi m-am decis să rămân.

Aşadar, iată-mă la această prelegere şi, la un moment dat, am auzit pe cineva zicând: „Dacă eşti dispus să-ţi schimbi modul de a gândi, îţi poţi schimba viaţa.“ Deşi pare o propoziţie banală, pentru mine a avut o însemnătate uriaşă. Mi-a captat atenţia. Habar nu am de ce, fiindcă pe atunci eram genul de persoană care nu studiase niciodată nimic. Îmi amintesc că aveam o prietenă care tot trăgea de mine să iau parte la cursurile organizate de YWCA (Asociaţia Tinerelor Femei Creştine), dar nu mă interesa asta deloc. Când a venit vorba despre acel subiect, ceva a rezonat în lăuntrul meu, aşa că m-am hotărât să mai merg.

Acum văd cât de bine a fost că prietena mea nu s-a prezentat în acea zi.

Dacă ar fi tăcut-o, probabil că aș fi avut o altă experiență. Vezi, totul este perfect!

Similar Posts:

Leave a Reply