AFACEREA MEA ESTE SĂ FAC CEEA CE IUBESC

Am încredere în Rațiunea Divină să-mi conducă treburile.Fie că sunt sau nu proprietarul afacerii mele  ( într-un sens cât se poate de mundan), sunt doar o unealtă folosită de Rațiunea divină. Există o singură astfel de Rațiune, care are un palmares excepțional în istoria sistemului nostru solar, călăuzind fiecare planetă vreme de milioane de ani pe traiectorii ordonate, armonioase. 

Accept de voie bună ca această Rațiune să fie partenera mea în afaceri. Îmi este ușor să-mi canalizez energia pentru a lucra cu această Rațiune Puternică. Din această Rațiune provin toate răspunsurile, toate soluțiile, toate vindecările, toate lucrurile și ideile noi care fac ca afacerea mea să fie o binecuvântare și un succes.

Similar Posts:

1 Comment

  1. “Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
    Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.”
    Fiti binecuvântati, cu bucurie, pace si fericire vesnica !

Leave a Reply