Tendința de a fi fericit…

Astăzi, după ce am văzut un ceșetor pe stradă, mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, toți suntem cerșetori. Poate că nu cerșim bani pe stradă, dar cu siguranță cerșim fericire aproape fără încetare.

Explicit sau în subconștient, noi implorăm lumea constant: “ Te rog, fă-mă să mă simt bine, dă-mi ceva care să mă facă să mă simt mai fericit, te rog, te rog, te rog, dă-mi, dă-mi, dă-mi…”

Chiar și rugăciunile noastre, cel mai adesea nu sunt altceva decât: “Doamne, te rog dă-mi ceva care să mă facă mai fericit!” Iar atunci când primim ceea ce ne dorim, ne rugăm din nou, dar de data asta spunem: “Te rog, nu-mi lua ce am!”

Cerșim multe lucruri, cum ar fi putere, frumusețe, recunoaștere, un loc de muncă mai bun, mai mulți bani, o relație, etc. Nu sunt lucruri de care să ne pese mai mult de atât, dar avem credința că posesia lor ne va face mai fericiți, ceea ce, pe termen scurt s-ar putea să funcționeze, dar niciodată pe termen lung.

Să luăm ca exemplu unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care le cerșim: relații. Nu e nimic greșit în a dori o relație, problema este că, dacă simțim că avem nevoie de o relație (adică nu putem fi fericiți fără ea), nu suntem fericiți cu noi înșine, experimentăm o formă de vid interior, nutrind speranța că o relație îl va umple.

Când o obținem, inteligența noastră înțelege că acum suntem foarte fericiți, iar înainte nu eram, și așa începem să devenim dependenți de relația care ne-a adus fericirea, relația devine o adicție.

Știm cu toții că, atunci când suntem dependenți de ceva, ne temem să nu pierdem lucrul respectiv, și frica asta ne va însoți mereu. Ținem foarte strâns de lucrurile pe care nu vrem să le pierdem, iar ținutul strâns e cea mai proastă rețetă pentru o relație și pentru orice încercare, în general, de dobândire a fericirii.

Ca să ne eliberăm de această dependență, trebuie să găsim sentimentul împlinirii nu într-o relație, nu în lucrurile materiale sau în lume, ci în noi înșine. Poate că pare evident, dar nu e ceva ușor de înțeles, motiv pentru care mulți oameni sunt pur și simplu nefericiți, sau sunt fericiți atât timp cât au parte de lucrurile pe care și le doresc.

Dar totul se poate schimba și nimic nu ține la nesfârșit. Toți știm asta, conștient sau nu, și ajungem să trăim în frică, iar frica este esența nefericirii noastre. Din această frică răsar lăcomia, gelozia, stresul, depresia și multe alte suferințe de zi cu zi.

Prin urmare, dacă e să cerșim ceva, atunci poate ar fi mai bine să cerșim conectare cu noi înșine, pentru a găsi fericirea interioară – adică pentru acel sentiment interior al existenței, când te simți mulțumit fără alt motiv în afară de “Eu sunt”.

Știm că există, pentru că uneori îl avem cu toții, deși într-o formă vagă. La un moment dat, undeva, dintr-un motiv sau altul, ne trezim și ne simțim bine fără să știm de ce. Nu s-a schimbat nimic, problemele sunt aceleași, datoriile sunt tot neplătite, situația e la fel de instabilă, dar ne simțim mai bine. Știm că acest loc există, dar trebuie să ni se reamintească asta.

Ne-am obișnuit să căutăm relații, bani, aprobare, plăcere, fericire, asta am fost învățați să facem. Dar vine o vreme în care căutarea trebuie să se orienteze către interior…

Epictet spunea: “Esența filosofiei e viața trăită în așa fel încât fericirea să depindă cât mai puțin de lucruri exterioare.”

16 dec. 2015 - De exemplu, atunci când suntem fericiţi avem tendinţa de a zâmbi, ... poate să perceapă acest lucru spunând "zâmbesc, deci sunt fericit".

Similar Posts:

Leave a Reply