Sunt recunoscătoare pentru toată dragostea din viața mea

Iubirea vine când ne așteptăm mai puțin, când nici nu o căutăm. Dacă pleci la vânătoare de dragoste, nu vei găsi niciodată partenerul potrivit. Se creează doar dorință și nefericire. Iubirea nu se află niciodată în afara noastră, iubirea este în noi.

Nu te aștepta ca dragostea să vina de îndată. Poate că nu ești încă pregătit pentru ea sau nu ești de îndeajuns de evoluat pentru a atrage dragostea pe care ți-o dorești. Nu te mulțumi cu oricine pică – doar pentru a fi cu cineva. Stabilește-ți niște standarde. Ce soi de dragoste vrei să atragi? Notează calitățile pe care le vezi la tine și vei atrage o persoană care le are.

Privește cu mai mare atenție la ce împiedică dragostea să se ivească. Poate criticile? Senzația că nu meriți? Standarde nerealiste? Clișee de star de cinema? Teama de intimitate? Convingerea că nu meriți iubirea?

Fii pregătit pentru dragoste atunci când vine cu adevărat. Pregătește terenul și fii gata să hrănești iubirea. Arată-te iubitor și vei fi iubit. Fii deschis și receptiv la iubire.

Similar Posts:

Leave a Reply