Minciuna este una dintre păcatele pe care le săvârșim în anumite momente cu anumite scopuri.Cu toți suntem conștienți sau ar trebui să fim În conștienți de faptul că nu este bine să mințim deoarece atunci când persoana pe care am mințit-o va afla adevărul va fi foarte dezamăgită de noi și s-ar supăra,și-ar putea schimba părerea despre noi sau chiar ar putea să ajungă să nu mai vorbească cu noi (bine,asta depinde de gravitatea minciunii).
De ce mințim? Cu ce scop? De ce nu putem pur și simplu să spunem adevărul?Pentru că câteodată este greu..
Mințim din următoarele motive:
-de frică să nu pierdem pe cineva anume
-din simplul motiv că vrem să ascundem adevărul
-pentru că așa credem că este mai bine
-pentru că vrem să părem ceea ce nu suntem
-de frică să nu pățim ceva
-de frică să nu fim respinși
-pentru că dorim să obținem ceva anume
-cu scopul de a proteja pe cineva anume sau chiar pe noi înșine
-cu scopul de a ne răzbună pe o anumită persoană
-cu scopul de a face rău cuiva
Totuși,eu sunt de părere că ar trebui să evităm să mințim,până la urma urmei “minciuna are picioare scurte”,adevărul va ieși o dată și o dată la iveală,iar atunci ne va fi mult mai greu să explicăm de ce am ales să mințim,de ce am ascuns adevărul,riscăm să scădem în fața persoanei pe care o mințim,riscăm să pierdem încrederea pe care o are acea persoană în noi.
Chiar dacă suntem conștienți de consecințele unei minciuni,alegem să continuăm să mințim,spunând: “mai bine mint,și așa poate nu o să afle adevărul”,și uite așa minciuna devine o obișnuință,în așa fel putem să ajungem chiar să-i mințim pe cei din jur fără să ne dăm seama,să ne mințim chiar pe noi înșine.
În continuare,vă pun la dispoziție semne prin care vă puteți da seama când cineva vă minte:
- Remarcaţi schimbări în tonalitatea vocii. Atunci când spun ceva fals, este normal pentru oameni să îşi modifice tonul vocii, fără să-şi dea seama. Acest lucru este cauzat de tensiunea produsă de acţiunea de a minţi. Tonalitatea vocii poate fi mai ridicată sau mai scăzută comparativ cu cea utilizată în conversaţiile normale.
- Mişcări exagerate ale corpului sau lipsa lor.Oamenii tind să se mişte cât mai puţin atunci când mint sau gesticulează exagerat de mult, tocmai pentru a nu da de bănuit. Fecare dintre aceste “simptome” sunt cauzate de stresul prin care trece persoana care minte, în încercarea de a construi o poveste care să susţină minciuna.
- Fiţi atenţi la ochi. Uneori este suficientă o simplă privire pentru a transmite ceva, iar majoritatea persoanelor întâmpină dificultăţi în a minţi pe cineva privindu-l în ochi. Din nou, pentru a nu da impresia că minte, unele persoane menţin contactul vizual cu interlocutorul mai mult decât în mod obişnuit. 4. Gesturi care trădează stresul persoanei care minte: clipeşte şi înghite des, se scarpină insistent, zâmbeşte excesiv. Dacă este descoperită, o minciună poate atrage dezamăgiri mai mari decât simpla recunoaştere a adevărului. Tocmai conştientizarea acestui fapt îi face pe cei care mint să simtă un disconfort şi să acţioneze diferit.
- Privirea este îndreptată spre partea dreaptă.Atunci când privim spre dreapta sus este stimulată acea parte a creierului responsabilă de imaginaţie (adică inventăm lucruri), în timp ce privirea orientată spre stânga sus stimulează partea creierului asociată cu amintirile (iar atunci spunem adevărul).
- Atingerea nasului sau acoperirea feţei.Aceste obiceiuri sunt specifice copilăriei şi reprezintă o încercare a subconştientului de a “acoperi” minciuna.
- Ochi mari, privire nevinovată.Este un alt gest caracteristic copilăriei, prin care transmitem mesajul “cine, eu?!”
- Pauză în vorbire. Nu sunt mulţi cei care au capacitatea de a veni cu o explicaţie plauzibilă pe moment, motiv pentru care au nevoie de timp pentru a inventa ceva, astfel se explică pauzele în timpul conversaţiei. De obicei, pauza este făcută chiar înainte de minciuna în sine. Câteva întrebări bine puse vor scoate la iveală detalii care se contrazic, pentru că o minciună este mai greu de ţinut minte decât evenimentele reale.