Societatea românească a fost luată prin surprindere de către acest fenomen care se răspândește din ce în ce mai des pe întreg teritoriul țării noastre și nu numai.
Impactul este destul de mare în rândul tinerilor de azi care, din curiozitate, teribilism sau anturaj au început să devină prieteni cu aceste droguri.
Îngrijorător este faptul că cei mai mulți dintre tineri odată ce au apucat pe acest drum nu se mai pot opri. Chiar medicii de specialitate afirmă că : “noi ii salvăm pe moment, dar ajunși în libertate, marea majoritate o iau de la capăt”
Ce poate fi mai trist și mai îngrijorător decât să vezi cum un copil de 13-14 ani, aleargă înnebunit după o doza de heroina?; sau, cum o femeie însărcinată intrată în perioada de servaj ii poruncește violent partenerului de viața sa-i prepare doza?; ce poate fi mai tragic decât să vezi cum un prunc nevinovat se zbate in pântecele mamei sale, “cerând” porția de drog? Nimic nu poate fi mai deprimant decât locuința ori câteva haine si un pat cu așternuturi învechite si arse, câteva cuie bătute in perete, unde cândva erau așezate tablouri (vândute mai apoi), o atmosfera înfiorător de apăsătoare.
Locuința unui toxicoman este gura iadului – anti-camera mortii totale “unde viermele nu doarme… plânsul si crasnirea dinților”.
Adolescenții tind să încerce noi forme de trăiri intense , cei mai mulți dintre aceștia începând cu premisa : “Încerc odată, și după mă las”
Motivele pentru care ajung să consume aceste droguri sunt nenumărate. Începând de la curiozitate până la deznădejde.
Categoria celor ce ajung să consume droguri din cauza deznădejdii este tot mai numeroasă. Nemulțumiți de ceea ce le poate oferi acestă viață apuc această cale a drogurilor pentru a găsi un refugiu și a experimenta noi forme de trăiri duse la extrem care, într-un final ajung să-i distrugă.
Cei cei cad în această ispită , nu înțeleg faptul că drumul lor de libertate se încheie odată cu orice speranță de a-și crea un viitor.
Ocoliți locurile si oamenii care ar putea fi prilej de ispita!
Așa cum spune o vorbă românească : “spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești! “, cercul de prieteni joacă un rol foarte important in viața unui om. Niciodată un om care a căzut in patima alcoolului nu va putea fi foarte bun prieten cu un om intelectual de mare ținută care se respectă, asta pentru ca cei doi nu au nimic in comun.
De aceea, părinții trebuie să fie conștienți de cercurile în care acționează proprii copii, întrucât bazele unei personalități mărețe se pune din timp.
Într-adevăr,”bazele unei personalităţi măreţe se pun din timp” ,însă o personalitate se conturează,nu numai pe educaţia primită acasă,ci şi pe “educaţia din societate”,să-i spunem aşa. Mă frapează faptul că tu crezi că părinţii trebuie să urmărească cercurile de prieteni ale copiilor :”De aceea, părinții trebuie să fie conștienți de cercurile în care acționează proprii copii”. Un părinte nu va ştii,poate,niciodată tot ceea ce face copilui lui atunci cînd iese cu prietenii; după cum bine ştim fiecare, unele lucruri sunt foarte uşor de ascuns sau de evitat în discuţii.Să nu uităm totuşi şi faptul că acum copii devin nişte “maeştrii” ai disimulării şi manipulării,întrucît încrederea e oarbă şi “copilul meu e cel mai bun,nu ar face niciodată aşa ceva,ceilalţi sunt de vină”(cred că nu greşesc cînd spun că am auzit cu toţii această replică).Dintr-un anumit punct copilul nu îi mai permite părintelui să îi controleze viaţa,îşi formează propriile opinii despre lume,despre ceea ce înseamnă bine şi rău,din acest punct îşi ia viaţa în mîini,cum s-ar zice,şi încearcă să găsească traiul ce îi place.
“Locuinta unui toxicoman este gura iadului”,poate aşa priveşti tu lucrurile,însă pentru el,e tot ceea ce are nevoie,ceea ce,poate,îl face fericit.
“Nemulțumiți de ceea ce le poate oferi acestă viață apuc această cale a drogurilor pentru a găsi un refugiu și a experimenta noi forme de trăiri duse la extrem care, intr-un final ajung să-i distrugă.” Percepţia asupra lumii diferă de la individ la individ,faptul ca non-consumatorii îi percep ca “distruşi” pe cei care consuma,este egal cu zero într-o discuţie între persoane cu scaun la cap.Poate ca “distrusul”ăla e mai fericit ca mulţi dintre noi care muncesc o viaţă pentru un trai decent şi pentru a fi văzuţi bine în societate.Judecîndu-i pe ceilalţi nu devenim mai buni şi nici încercînd să-i ajutăm pe cei ce nu vor să fie ajutaţi,le facem mai mult rau decît bine.
La fel cum tu ai normele şi principiile tale după care te ghidezi în viaţă şi în socitate,la fel le am şi eu pe ale mele,la fel şi restul lumii,iar faptul ca aceste principii şi norme ale lumii diferă de ale noastre,nu le determină ca fiind greşite. Sunt multe aspecte în acest articol de care aş putea să mă leg,însă prefer să mă opresc aici.Îmi place cum ai scris,chiar dacă atingi nişte puncte puţin sensibile..baftă în continuare. 🙂
Încerc odată, după mă las. Ar trebui aplicată nu la act în sine, fiindcă nu este un obicei, ci la anturaj. De el să se lase.