Într-o după-amiază liniștită, în timp ce mă plimbam cu doi prieteni buni pe faleza din Napoli, am zărit un plic pe care scria “lettera a me stessa” (scrisoare către mine însămi). Era o scrisoare sinceră și vulnerabilă despre pierdere, suferință, dar și despre regăsirea de sine. Mi-a dat impresia că autorul scrisorii a trecut printr-un întuneric profund, dar a găsit forța de a se ridica și a împărtăși lumina pe care a descoperit-o. Fraze precum „rămâi tu însăți” sau „libertatea este singura mea esență” mi-au rămas întipărite în minte.
Era ca și cum cineva, necunoscut, și-ar fi scris propriului suflet, dar a ales să lase această introspecție profundă să fie găsită de oricine avea nevoie să o citească. Nu întâmplător am simțit că vorbește și despre mine, despre noi toți, despre acele momente din viață când ne pierdem doar pentru a ne regăsi mai puternici.
Am vrut să împărtășesc această descoperire, nu doar pentru că este rar să găsești așa ceva, ci pentru că poate atinge și alte suflete. Poate cineva care citește aceste rânduri va găsi în ele un răspuns, o alinare sau o nouă perspectivă. Dacă această poveste te intrigă, ia-ți un moment și lasă-te inspirat de cuvintele care mi-au schimbat ziua – și, poate, puțin și inima. 💌
*Scriu pentru tine, nu pentru alții. Prea mult timp ai continuat să vorbești cu alte persoane, prea mult timp ai irosit în prezența altora care nu îți aparțin.
Prea mult timp, te-am lăsat să-ți trăiești viața trăind-o pe a altora.
Aș vrea să mă întorc la noaptea aceea, „tu” știi despre ce vorbesc, acea noapte pe care o știi doar tu. Noaptea în care te-ai pierdut, noaptea în care ai suferit atât de mult încât nu te-ai mai recunoscut.
Aș vrea să mă întorc în acel moment, „tu” știi despre ce vorbesc, acel moment în care durerea a explodat și te-a sfâșiat pe interior. Fără cale de ieșire, cuibărită, ascunsă în tine.
Aș vrea să mă întorc la acea noapte și să-ți spun, cu toată sinceritatea, că nu erai singură. Eram mereu cu tine, chiar și atunci când nu știai.
Și sper că, dacă într-o zi vei trăi din nou acele emoții, îți vei aminti de mine.
Sper că vei alege să rămâi. Rămâi cu mine, rămâi tu însăți.
Nu vreau să-ți scriu ceva ce trebuie să aibă un sens anume sau ceva ce este neapărat corect, pentru că nu este.
Vreau să-ți scriu ceva care să fie lângă tine atunci când nu reușești să dormi, ceva care să te calmeze în golul care te sufocă și care să te ducă acasă chiar și atunci când să respiri devine dificil.
Vreau să-ți scriu pentru că tu trebuie să recunoști exact acel moment în care s-a produs schimbarea în tine. Tulburarea, modificarea, schimbarea ta față de tot ceea ce te înconjoară. Momentul exact în care învingi tot ce te rănește și ceea ce nu îți aparține. Acela este momentul în care ești cu adevărat tu însăți. Acela este punctul de cotitură al schimbării. Lucrurile nu se schimbă, tu te schimbi.
Lasă-te devorată de viață și devorează-o tu însăți. A pierde pe alții uneori înseamnă a deveni tu însăți. Vindecarea implică mai multe etape, cea pe care poate o vei simți cel mai des va fi etapa furiei. Simte-o până la capăt, nu o reprima. Va fi o furie pe care nu știai că o ai, o consecință a răului suferit. De multe ori vei fi furioasă fără vreun motiv, mai ales pe persoanele care îți vor binele. Nu este vina ta, nu este vina lor. Mai târziu vei înțelege că ai fost furioasă pe tine însăți. Și doar cine te iubește cu adevărat, cine îți vrea binele, nu te va lăsa singură. Dar nu te urî pentru asta, fii furioasă, dar nu te urî niciodată.
Nu toți vor înțelege alegerile tale, uneori nici măcar tu nu le vei înțelege.
Nu contează, puțini vor înțelege vertijul tău emoțional: totul sau nimic.
Scriu această scrisoare părții celei mai adevărate din mine, pentru că tu mi-ai oferit ceva ce aproape uitasem: regăsirea de sine. Că nimic nu mă limitează. Că nimic nu mă definește. Că nimic nu mă reprimă. Că libertatea este singura și unica mea esență.*
Această scrisoare este un act de iubire și auto-acceptare. Autoarea își îndeamnă sinele să nu mai trăiască pentru alții, să nu își piardă esența în dorințele și așteptările celor din jur. Este un mesaj despre regăsirea propriei identități, despre a trăi în mod autentic și despre a înfrunta durerea ca parte din procesul de vindecare. Furia, care este menționată ca parte a vindecării, este o etapă pe care autoarea o îmbrățișează, dar în același timp ne încurajează să nu o lăsăm să ne definească, să o simțim până la capăt și să nu ne urâm pentru aceasta. Este un mesaj despre eliberare – despre a te accepta în totalitatea ta, cu bune și cu rele, și a învăța să trăiești fără constrângeri impuse de ceilalți.
