Tag: Singuratatea

Vreau să încep acest articol prin a face distincţia dintre singurătate şi a fi singur. A fi singur poate fi un lucru bun – poate fi o chestiune de alegere. A fi singur poate însemna fericire, poate însemna putere, poate însemna independenţă și împlinire. Dacă eşti fericit singur, atunci asta e grozav. Nici un rău, nici un fault. Dar, singurătatea este o chestiune cu totul diferită. Singurătatea este, prin definiție, o stare de disconfort. Este experiența de a fi mai singur decât ți-ai dori să fii – un timp de izolare nedorită. Singurătatea înseamnă și durerea şi dorul pentru compania pe care nu o ai. Pentru oamenii cu care vrei să-ţi trăieşti viața. Pentru dragostea pe care o poţi da și primi. Îmi place să fiu înconjurată de alte persoane, să am un corp cald lângă care să adorm și o casă plină de oameni cu care să mă trezesc. Îmi place să lucrez cu oamenii, să călătoresc cu ei, să fac schimb de experienţe cu aceştia, să le ascult poveştile uimitoare . Am prosperat pe energia socială. Mereu am făcut asta. Și totuși, imediat după terminarea liceului, m-am trezit singură, pentru prima oară în viața mea. Finalul unei ere a însemnat răspândirea celor mai apropiați prieteni ai mei care acum sunt împrăștiaţi în întreaga țară, urmărind locuri de muncă sau facultăţi. Aceasta a însemnat sfârșitul unei relații pe termen lung, renunțarea la o largă comunitate de oameni pe care am construit-o pe decursul a celor 4 ani de liceu. Singurătatea a devenit o durere surdă, nedorită în fundalul a tot ceea ce am făcut. Viața își pierde marginea ei. Lucrurile amuzante care mi se întâmplă pe decursul unei zile par mai puțin plăcute atunci când nu am cui să le spun. Cele mai mici dezamăgiri cu care mă confrunt par mai intense atunci când nu e nimeni acolo să mă îmbrățișeze şi să mă încurajeze că totul va fi bine. Chiar și cele mai bune nopţi – cele pe care le petrec cu persoanele cu care rareori am timp să mă întălnesc- vin cu o mahmureală emoțională puternică în dimineața următoare, când nu e nimeni în jur cu care să depănez amintiri. Singurătatea nu are nici un farmec. Și totuși, poate – doar poate – e ceva ce noi toți trebuie să experimentăm la un moment dat. Atunci când ai fost singur suficient de mult timp, îţi dai seama…