Nu realizăm niciodată că o relație nu ne poate salva.Nu realizăm niciodată că în momentul în care înlocuim ceea ce nu este stricat, nu vom putea remedia ceea ce este stricat. Nu ne dăm seama niciodată că, atunci când ajungem la momentul în care încercăm prea mult, înseamnă aproape întotdeauna că este timpul să renunțăm. Și ne confruntăm cu asta pentru că nu ne dăm seama niciodată ce înseamnă cu adevărat să renunțăm: pur și simplu noi, în niciun moment, nu ne permitem să renunțăm. Ne permitem doar să înțelegem adevărul, că s-a terminat deja. Nu realizăm niciodată că suntem mult mai capabili să atingem obiectivele care contează decât credem noi că suntem. Ne legăm întotdeauna de anxietățile noastre când la sfârșitul zilei ne uităm înapoi și ne dăm seama că drumul a fost pavat pentru noi. Trebuia doar să nu mai punem la îndoială ceea ce știam deja că este adevărat. Suntem întotdeauna obligați să acționăm atunci când trebuie. Nu ne dăm seama niciodată, că de multe ori, singurul lucru pe care îl regretăm este că nu ne-am bucurat de ceea ce am avut când am avut. Ne asociem deținerea anxietății și fricii ca fiind un mecanism de apărare. Dar nu este. Nu realizăm niciodată că singura libertate constă în renunțarea la apărarea împotriva fricii. Nu ne dăm seama niciodată că știm întotdeauna răspunsurile. Că putem privi în urmă și putem vedea prefigurarea, modelarea, realitatea cunoașterii pe care am avut-o fără ca realitatea să o susțină. Viitorul este desfășurarea trecutului, creat din ceea ce știam deja că va fi. Nu suntem niciodată surprinși cu adevărat de ceea ce ni se întâmplă.
Nu realizăm niciodată că o relație nu ne poate salva.Nu realizăm niciodată că în momentul în care înlocuim ceea ce nu este stricat, nu vom putea remedia ceea ce este stricat. Nu ne dăm seama niciodată că, atunci când ajungem la momentul în care încercăm prea mult, înseamnă aproape întotdeauna că este timpul să renunțăm. … Read more