Consensul general este acela că rutina intervine când zi după zi faci același lucru. Deși sancționată de cei cu apetit pentru diversitate, rutina are avantajele ei. În viziunea mea, există o rutină rea și o retina bună, cu aproximările de rigoare.
Pe de o parte , rutina poate să fie o toxică plictiseală. Să te scoli la aceeași oră, să vezi aceleași chipuri, lungi de îngrijorări nemărturisite, să mergi prin același oraș murder, în care mizeria își modifică doar locul, nu și cantitatea , înseamnă să trăiești într-o rutină rea. Plictiseala ce o insoțește este gravă , grea, existențială , iar de urâtul ei oamenii fac tot felul de lucruri vecine cu nebunia. Este rutina carea umplut rând pe rând pagini de poezie simbolistă, aceea care l-a născut pe Bacovia. De frica ei, oamenii își abandonează cămine, servicii sau prunci.
Rutina este primul semn al bătrâneții spiritului, pentru că tinerețea este ca un animal de pradă , ce pândește politicos și ager din umbră ieșirea din normal, senzaționalul și diversitatea.
Pe de altă parte, există și o rutină bună. Este rutina odihnitoare , cea care te face să anticipezi de la primele ore ale dimineții cum va arăta ziua care tocmai începe.
Între intensitatea trecerii de la o etapă la alta, de la o vârstă la alta, între examene și provocări de tot felul , între bucurii și tristeți trecătoare , rutina unui timp este o binemeritată pauză. Pentru că zilele noastre sunt la fel doar în aparență. În esență soarele răsare din altă parte în fiecare zi, în noi se produc zilnic modificări sensibile, sesizabile la intervale mari de timp sau atunci când suntem dispuși să le acceptăm. În esență , viața nu este compatibilă cu rutina, pentru că viața înseamnă o necontenită schimbare.
În concluzie, rutina este mai degrabă o boală a sufletului, o frustrare nemărturisită. Rutina nu înseamnă să faci în fiecare zi același lucru, rutina înseamnă să faci în fiecare zi același lucru care nu îți place.
