Scrisoare către dragostea vieții mele

Când te-am cunoscut, știam. Știam într-un fel că vei avea o semnificație incredibilă în viața mea. Știam că vei fi o constantă. Știam că mă vei schimba.

Și în următorii câțiva ani, ai fost cel mai bun prieten al meu. Da, am avut parte și de neînțelegeri, dar ne-am întors întotdeauna unul la altul. Întotdeauna te-am simțit prezent în inima mea, nu puteai face nimic care să mă facă să fiu supărată pe tine foarte mult timp. Aveam așa mare nevoie de tine.

Apoi, așa cum suspectam de ani de zile, relația noastră s-a schimbat. Am devenit iubiți, mai mult decât prieteni. Din secunda în care te-am îmbrățișat și ți-am auzit bătăile inimii, știam, așa cum știam și în toți acei ani dinainte, că erai făcut pentru mine. Tu ai fost tot ce voiam și tot ce mi-aș fi dorit vreodată.

Însă tu aveai probleme, dragul meu. În interiorul tău aveau loc lupte mărețe cu tine însuți, aveai probleme cu familia și cu ceilalți din jurul tău și toate astea s-au adunat. Nu ți-am întors niciodată spatele. Dar luptele cu care te-ai confruntat te-au făcut indisponibil să mă iubești așa cum voiai, așa cum eu aveam nevoie. Totuși, timp de un an, m-am rugat să rămâi cu mine, rugându-mă că te vei face mai bine.

Prin toate luptele, dezacordurile minore și abuzul, am rămas. De ce? Te-am iubit orbește. Te-am iubit fără restricții și fără prudență. În mintea mea, știam că ai putea fi mai bine. Am vrut să văd ce se întâmplă cu tine. Am vrut să te ajut să ajungi acolo unde ar trebui să fii. Am crezut în tine. Te-am iubit atât de profund încât aș fi făcut și aș face orice pentru tine.

Așteptările mele și orice altă luptă cu care te-ai confruntat au fost prea mult pentru tine, iar presiunea pe care ți-ai pus-o pe suflet te-a sufocat. Ochii tăi începeau să se rătăcească. Ai vrut ceva mai ușor, pe cineva care nu te-ar împinge să fii mai bun. Nu ai putut să te descurci cu intensitatea iubirii noastre.

Ai găsit ceea ce căutai, cu mult înainte să te desparți de mine, ceea ce încă mă doare, mai mult decât ți-ai putea imagina vreodată. Nu-mi vine să cred că cel mai bun prieten al meu, dragostea vieții mele, mi-ar putea face asta vreodată. Dar așa e viața uneori.

Cu câteva luni înainte de ziua în care mi-ai spus că altcineva are de oferit mult mai multe, spuneai tuturor că ești fericit. Îmi spuneai că ești fericit și știam că este o minciună.

Ți-am oferit timp și spațiu să te întorci la mine. Dar tu nu ți-ai dat seama, ai fost prea ocupat să faci lucruri distractive cu cineva care nu merita persoana care  obișnuiai să fi înainte.

Pe măsură ce observam ce se întâmplă, simțeam cum bucățile din sufletul meu s-au dezintegrat și au dispărut. Am crescut mai rece, am pus un zid în jurul meu. Acum, ești supărat că refuz să-ți fiu alături așa cum obișnuiam să o fac.

Dacă ai fi încercat pentru mine, dacă ai fi încercat pentru tine, am fi fost împreună pentru totdeauna. Dar tu nu ai făcut-o, și stând lângă tine așteptând să te schimbi, doar a făcut ca totul să fie mult mai greu pentru mine. Nu am vrut să plec de lângă tine. Am sperat în cea mai adâncă celulă a inimii mele să te întorci și totul să revină la normal.

Dar, după ceva timp, am acceptat faptul că cel care erai odată, cel pe care îl iubeam enorm, a dispărut.. În cele din urmă, am ales să merg mai departe. Am ales să mă vindec. Am ales să repar ceea ce tu ai distrus. Nu am reușit cu ușurință, și fiecare zi este o luptă … dar trebuie să fac asta. Te rog, nu folosi asta împotriva mea, pentru că nici eu nu ți-am folosit demonii împotriva ta. Trebuia să fac asta pentru mine.

Tu ești dragostea vieții mele, dar ai plecat de mult.. “