Vreau să îți spun un lucru. Știi cum se întâmplă: dacă privesc luna de cristal, ramura de aramă a toamnei
Tag: nu ma uita
Vreau să îți spun un lucru. Știi cum se întâmplă: dacă privesc luna de cristal, ramura de aramă a toamnei liniștite, la fereastra mea, dacă ating, alături de foc, cenușa intangibilă sau trupul zbârcit al lemnului, totul mă duce spre tine de parcă tot ceea ce există, arome, lumină, metale, sunt mici corăbii navigând spre insulele tale care mă așteaptă. Ei bine, dacă încetul cu încetul vei înceta să mă iubești, voi înceta să te iubesc, încetul cu încetul. Dacă pe neașteptate mă vei uita, să nu mă mai cauți: te voi fi uitat de mult. Dacă ți se pare imens și nebun vântul de steaguri ce-mi trece prin viață, dacă te hotărăști să mă arunci la malul inimii în care mi-am înfipt rădăcinile, amintește-ți că în această zi, la această oră, voi ridica brațele rădăcinile mele vor zbura să caute alt pământ. Dar dacă zi de zi oră de oră simți că îmi ești sortit mie, cu întregul tău farmec, dacă zi de zi o floare se cațără pe buzele tale căutându-mă dragostea mea, în mine, tot acest foc se repetă, în mine nimic nu se stinge și nimic nu se uită. Dragostea mea se hrănește din dragostea ta și atât cât vei trăi va rămâne în brațele tale fără să se desprindă dintr-ale mele. De mă vei uita