Vreau să îți spun un lucru.
Știi cum se întâmplă:
dacă privesc luna de cristal, ramura de aramă
a toamnei liniștite, la fereastra mea,
dacă ating,
alături de foc,
cenușa intangibilă
sau trupul zbârcit al lemnului,
totul mă duce spre tine
de parcă tot ceea ce există,
arome, lumină, metale,
sunt mici corăbii
navigând
spre insulele tale care mă așteaptă.
Ei bine,
dacă încetul cu încetul vei înceta să mă iubești,
voi înceta să te iubesc, încetul cu încetul.
Dacă pe neașteptate
mă vei uita,
să nu mă mai cauți:
te voi fi uitat de mult.
Dacă ți se pare imens și nebun
vântul de steaguri
ce-mi trece prin viață,
dacă te hotărăști
să mă arunci la malul
inimii în care mi-am înfipt rădăcinile,
amintește-ți
că în această zi,
la această oră,
voi ridica brațele
rădăcinile mele vor zbura
să caute alt pământ.
Dar
dacă zi de zi
oră de oră
simți că îmi ești sortit mie,
cu întregul tău farmec,
dacă zi de zi o floare
se cațără pe buzele tale căutându-mă
dragostea mea,
în mine, tot acest foc se repetă,
în mine nimic nu se stinge și nimic nu se uită.
Dragostea mea
se hrănește din dragostea ta
și atât cât vei trăi
va rămâne în brațele tale
fără să se desprindă dintr-ale mele.
