Text argumentativ despre suferinta

Ai fost al meu. Am fost a ta. Și acum suntem ai nimănui. Mă întreb de atâtea ori cum ar fi fost dacă am fi urmat amândoi același drum. Mă întreb cum ar fi fost dacă măcar destinul ne-ar fi unit în același punct după ceva timp… Mă întreb ce mai faci, cum mai ești, oare te mai gândești la mine? Sau ai făcut-o vreodată? Mă iubești sau îmi porți pică. Sau nici nu ți-a păsat măcar de tot ce a fost și s-a risipit într-o clipită. Atâtea întrebări fără răspuns, să te caut nu pot, nu aș ști ce să îți spun, nu aș putea să te întreb nimic, aș fi mută… pentru că am vorbit prea mult atunci când nu era cazul… Dacă m-ai vedea mâine pe stradă, oare ai tresări? Te-ai bucura, m-ai saluta, mi-ai zâmbi sau te-ai face că nu mă vezi? M-ai analiza din cap până în picioare ca să vezi dacă m-am schimbat sau ți-ai întoarce privirea imediat? Ai veni să vorbești cu mine, să mă întrebi dacă viața mea e ok și fără tine? Sau ți-ar fi frică de răspuns? Ai veni să mă iei în brațe și să-mi spui că te bucuri să mă vezi sau ai lăsa orgoliul din tine să pună stăpânire asupra ta? Dacă m-ai auzi, m-ai asculta? Vocea mea ți-ar trezi amintiri, promisiuni de care nu am reușit să mă țin? Te-ar bucura sau te-ar întrista? Te-ar liniști sau te-ar face să-ți ieși din sărite? Te-ar face să-ți pui la îndoială sentimentele? Să nu mai știi ce simți pentru mine sau ce ai simțit? Mă întreb dacă am fost doar o oarecare sau am ocupat un loc special în inima ta. Mă întreb dacă m-ai uitat ușor sau dacă nu mă vei uita niciodată. Mă întreb dacă te-ai gândit să mă cauți și totuși n-ai făcut-o. Oare îți amintești de mine cu bucurie sau tristețe în suflet..?