O separare nedorită și neașteptată poate implica stres psihologic semnificativ. Deseori, oamenii compară acest sentiment cu un pumn în stomac, sau o lovitură de cuțit în inimă. În ciuda eforturilor, ajutorului și sprijinului din partea cercului de prieteni, acest sentiment se dovedește a fi foarte dificil, cel puțin în primele luni. Într-o încercare de a ințelege subiectivitatea și universalitatea durerii separării, psihologii s-au concentrat pe studierea creierului.
Edward Smith si colegii lui au colectat un esantion de oameni care tocmai au experimentat o despărțire nedorită și dureroasă, au investigat activitatea creierului cu ajutorul imagisticii prin rezonanța magnetica (IRM) în timp ce acesția se uitau la fotografii cu foștii parteneri și se gândeau la momentele pe care le-au petrecut împreună . Ulterior, activitatea creierului lor a fost examinată în timp ce cercetatorii au provocat durere în brațul lor in timp ce se uitau la poze cu prietenii lor.
Cercetatorii au descoperit că nu a existat activitate în aceleași părți ale creierului participanților atunci când s-au uitat la fotografiile cu foștii parteneri și când au simțit o durere, la fel ca si atunci când s-au uitat la poze cu prietenii lor. Creierul nostru tinde să perceapă durerea separării în același fel iar corpul nostru percepe durerea. Acest lucru este foarte probabil să se întâmple, din motive evolutive.
Durerea are scopul de a face prezența pericolului fizic remarcat individului, pentru ca el să se poată proteja. Pentru strămoșii noștri, respingerea socială a fost o amenințare directă la adresa integrității lor fizice, la fel ca în regnul animal , sunt mai puțin vulnerabili la dușmani, în momentul în care fac parte dintr-o echipă.
Acest lucru poate oferi o explicație de ce unii oameni se simt atât de vulnerabili, fără un partener și întotdeauna vor să fie într-o relație. De multe ori, oamenii care tocmai au experimentat o respingere in dragoste arată comportament obsesiv. Ei se gandesc în mod constant la ceea ce au făcut in mod greșit, si de asemenea se gandesc la cum ar putea câștiga partenerul de cuplu înapoi și la cât de mult doare relația lor. Aceste gânduri pot deveni mai intense atunci cand se trezesc în locuri și situații care le amintesc de relația lor anterioară sau când isi vor vedea prietenii comuni.
Individul procesează separarea ca si cum ar avea parte de un eveniment traumatic, petrecand perioade lungi de timp evitand durerea emoțională și gândurile relevante, precum și pe perioade lungi de timp în care tristețea și obsesiile il copleșesc. Deoarece acest proces este o reminiscență a etapei de reabilitare a oricărei dependentă, studiile recente au încercat să examineze dacă există asemănări între modul în care creierul răspunde la o despărtire și modul in care functionează creierul unei persoanei dependente.
Aceste investigații au arătat că există o bază neurofiziologică la sentimentele de dependență a persoanelor separate, deoarece nu au fost sugerate similitudini semnificative între activitatea creierului unui dependent de droguri, care innebuneste fără doza sa și o persoană separată care innebuneste fără fosta iubire. Potrivit lui Lucy Brown si colegiilor lui, dragostea poate fi considerată ca un fel de dependență, ceea ce ar putea explica de ce atitudinile și reacțiile emoționale legate de respingerea erotică sunt agresive și de ce separarea poate duce la situații extreme, cum ar fi crima, sinuciderea și depresia clinică.
Este important să ai așteptări realiste și să înțelegi că durerea și sentimentul de dependență este parte a procesului de separare. În timpul primelor câteva săptămâni, este posibil să simți că ai nevoie de “doza” de iubire și poate că va fi mai bine pentru tine să eviti anumite locuri, in care ai fost cu partenerul tău, și grupurile sociale comune care ar putea face aceste sentimente mai intense. Nu te grăbi să te simți mai bine, dar oferă-ti ceva timp. Ca și în cazul durerii fizice, intensitatea acestor sentimente vor scădea în timp, iar vindecarea rănilor va începe. Este nevoie de putină răbdare.