Mi-au rămas şoapte deşarte în noapte
Mi-au rămas trandafirii uscaţi într-o carte.
Timpul şi visul s-au stins în abis
Alungându-mă din propriul paradis.
Porumbeii încă mai vin cu ramuri de măslin
Însă visul s-a stins în al iubirii venin.
Şi totuşi sufletul şi-a renegat trecutul
Reuşind să ilumineze necunoscutul.
Într-o singură noapte cu stele căzătoare
Mi-am regăsit iubirea în suflete nemuritoare.
Atunci am păşit pe-al inimii pământ
Semnând al morţii legământ.
Am renăscut prin propriu-mi răsărit
Însă uşor, tacit, te-ai speriat şi ai fugit.
M-ai părăsit sub răsărit de lună
Lăsându-mi a jertfei cunună.
De dragul clipelor ce azi s-au destrămat
M-am reîncărnat din al iubirii păcat.
Cu ultimele lacrimi de cristal
Ce din otrăvitul potir s-au vărsat.
După nopţi şi zile de însingurare
Lângă tine şi a durerii nepăsare
Timpul m-a privit sfidător
Şi mi-a spus cu glas poruncitor:
“Tu, suflete, eşti călător într-un trup muritor
Locul tău e lângă îngerul păzitor
Destinul tău e scris în stele şi-n mare
Să nu guşti în veci din a iubirii licoare.
Tu ţi-ai încălcat cuvântul dat
Şi astfel te-ai înstrăinat.
Fără drept la fericire eşti condamnat
Să trăieşti în zbucium şi păcat.”
Denisa Ciungu
Călătoresc, descopăr și povestesc. Pe acest blog găsești inspirație pentru drumuri noi, dar și pentru momentele speciale din viață — pentru că fiecare poveste merită spusă frumos