Mi-au rămas şoapte deşarte în noapte
Mi-au rămas trandafirii uscaţi într-o carte.
Timpul şi visul s-au stins în abis
Alungându-mă din propriul paradis.
Porumbeii încă mai vin cu ramuri de măslin
Însă visul s-a stins în al iubirii venin.
Şi totuşi sufletul şi-a renegat trecutul
Reuşind să ilumineze necunoscutul.
Într-o singură noapte cu stele căzătoare
Mi-am regăsit iubirea în suflete nemuritoare.
Atunci am păşit pe-al inimii pământ
Semnând al morţii legământ.
Am renăscut prin propriu-mi răsărit
Însă uşor, tacit, te-ai speriat şi ai fugit.
M-ai părăsit sub răsărit de lună
Lăsându-mi a jertfei cunună.
De dragul clipelor ce azi s-au destrămat
M-am reîncărnat din al iubirii păcat.
Cu ultimele lacrimi de cristal
Ce din otrăvitul potir s-au vărsat.
După nopţi şi zile de însingurare
Lângă tine şi a durerii nepăsare
Timpul m-a privit sfidător
Şi mi-a spus cu glas poruncitor:
“Tu, suflete, eşti călător într-un trup muritor
Locul tău e lângă îngerul păzitor
Destinul tău e scris în stele şi-n mare
Să nu guşti în veci din a iubirii licoare.
Tu ţi-ai încălcat cuvântul dat
Şi astfel te-ai înstrăinat.
Fără drept la fericire eşti condamnat
Să trăieşti în zbucium şi păcat.”
Denisa Ciungu
