Denisa Ciungu

Mi-au rămas şoapte deşarte în noapte Mi-au rămas trandafirii uscaţi într-o carte. Timpul şi visul s-au stins în abis Alungându-mă din propriul paradis. Porumbeii încă mai vin cu ramuri de măslin Însă visul s-a stins în al iubirii venin. Şi totuşi sufletul şi-a renegat trecutul Reuşind să ilumineze necunoscutul. Într-o singură noapte cu stele căzătoare Mi-am regăsit iubirea în suflete nemuritoare. Atunci am păşit pe-al inimii pământ Semnând al morţii legământ. Am renăscut prin propriu-mi răsărit Însă uşor, tacit, te-ai speriat şi ai fugit. M-ai părăsit sub răsărit de lună Lăsându-mi a jertfei cunună. De dragul clipelor ce azi s-au destrămat M-am reîncărnat din al iubirii păcat. Cu ultimele lacrimi de cristal Ce din otrăvitul potir s-au vărsat. După nopţi şi zile de însingurare Lângă tine şi a durerii nepăsare Timpul m-a privit sfidător Şi mi-a spus cu glas poruncitor: “Tu, suflete, eşti călător într-un trup muritor Locul tău e lângă îngerul păzitor Destinul tău e scris în stele şi-n mare Să nu guşti în veci din a iubirii licoare. Tu ţi-ai încălcat cuvântul dat Şi astfel te-ai înstrăinat. Fără drept la fericire eşti condamnat Să trăieşti în zbucium şi păcat.” Denisa Ciungu