ÎMI DESCHID INIMA PENTRU A-I ÎNGĂDUI IUBIRII SĂ ALUNGE TEAMA
În orice moment am șansa de a alege dragostea în locul fricii. În clipe de teamă, îmi amintesc de soare: el strălucește întotdeauna, chiar dacă norii îl acoperă vremelnic. Asemenea soarelui, Unica și Infinita Putere își abate mereu strălucitoarea Lumină asupra mea, chiar dacă e posibil ca norii gândirii negative s-o umbrească din când în când. Aleg să-mi amintesc că există Lumina. Mă simt în siguranță în Lumină. Iar când apar temerile, aleg să le văd drept niște nori trecători pe cer și îi las să-și vadă de drum. Nu sunt una cu fricile mele. E sigur pentru mine să trăiesc fără să mă apăr și fără să-mi găsesc scuze tot timpul. Când mă cuprinde frica, îmi deschid inima și-i îngădui iubirii să dizolve teama.