Dacă dragostea ta nu are speranța să fie împărtășită, trebuie s-o păstrezi in tăcere. Ea poate să mocnească in tine, dacă e liniște. Căci ea creează o direcție in lume, si orice direcție care iți permite să te apropii, să te îndepărtezi, să intri, să ieși, să găsești, să pierzi, te înalță. Căci tu ești cel ce trebuie să trăiască. Dar nu există viată daca nici un zeu n-a creat pentru tine linii de forță.
Dacă dragostea ta nu este împărtășită si devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelității tale, si dacă nu ai forța de a păstra tăcere, atunci, dacă exista vreun medic, mergi la el să te vindece. Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă e frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi.
Dacă dragostea ta se lovește de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, mulțumește Domnului dacă aceea pe care o iubești te iubește si ea, deși este, in aparență, surdă si oarbă. Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă in lume. Puțin contează că nu te poți folosi de ea. Căci cel ce moare in deșert, deși moare, este bogat cu casa sa îndepărtată.
Dacă voi clădi suflete mari si îl voi alege pe cel mai perfect dintre ele pentru a-l închide in zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Si totuși, el înnobilează întreg imperiul. Oricine trece in depărtare se prosternează. Si astfel iau naștere semnele si miracolele.
Dacă există dragoste pentru tine, deși inutilă, si dragoste din partea ta in schimb, vei pași in lumină. Căci doar ruga căreia tăcerea ii este răspuns este grandioasă, atunci când divinitatea există.
Iar dacă dragostea ta e împărtășită si brațe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite.