,,Viața te iubește” este o afirmație frumoasă, spune Robert Holden. Dar este mai mult decât o simplă afirmație.
Louise zâmbește cu subânțeles, ca de obicei.
— Așa sper, zice ea. „Viața te iubește” ne oferă o elementară filosofie de viață. Aceste trei cuvinte reprezintă un indicator ce ne îndrumă către inima creației, către înrudirea dintre noi și alții, spre adevărata noastră natură. „Viața te iubește” ne arată cine suntem și cum să ducem un trai cu adevărat binecuvântat.
— Ce înseamnă pentru tine, Louise, că „Viața te iubește”?
— Viața ne iubește pe toți. Nu doar pe tine sau pe mine, răspunde ea.
— Deci suntem toți incluși.
— Viața ne iubește pe toți, repetă ea.
— Dragostea ar trebui să ne includă pe toți, altfel nu ar mai fi dragoste.
— Da. Nimeni nu este mai special sau mai presus decât alții.
— În ochii iubirii suntem cu toții egali.
— Da, și nimeni nu e lăsat pe dinafară.
— Fără excepții lumești!