N-aș fi crezut niciodată că voi avea curajul să călătoresc singură… și că o să-mi placă atât de mult
Dacă mi-ar fi spus cineva, acum câțiva ani, că voi ajunge să călătoresc singură prin lume, că voi rătăci pe străduțe necunoscute, că voi mânca singură la restaurant fără să mă simt stânjenită și că voi descoperi o versiune nouă, mai curajoasă și mai liberă a mea… probabil aș fi zâmbit neîncrezătoare. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut ideea, ci pentru că nu credeam că aș fi capabilă.
Am fost mereu genul de persoană sociabilă, extrovertită, cu prieteni mereu aproape, cu planuri făcute în grup, cu zeci de conversații și râsete pe drum. Am călătorit și înainte singură de n ori până la anumite destinații, cu autocarul sau avionul, dar știam mereu că la capătul drumului mă așteaptă cineva, un prieten, un grup, o persoană dragă. Nu eram niciodată cu adevărat singură. Aveam cu cine să explorez, cine să-mi facă poze, cu cine să împart momentele de bucurie și descoperire.
Dar călătoria solo, în adevăratul sens al cuvântului? Nu, asta părea de domeniul „altora”. A celor mai curajoși, mai independenți. Eu? N-aș fi crezut.
Cred că de aceea nici nu am încercat prea curând o astfel de experiență. Pentru că întotdeauna aveam cu cine să merg. Iar acum, chiar dacă încă merg în tot felul de locuri cu prietenii, s-a ivit ocazia în care am decis să plec singură. Și Doamne, cât mă bucur pentru asta…
Prima experiență solo – și începutul unei noi povești
Totul a început într-un mod spontan, fără prea multe planuri. Am decis să merg singură la Intencity festival în Craiova. Cinci nopți în care am fost doar eu cu mine. Și a fost… extraordinar! M-am dus singură la Aquapark Craiova, căci organizatorii festivalului pregătiseră o petrecere gratuită pentru participanți (iar cum eu ador să merg la piscină sau mare, nu aveam cum să ratez această ocazie). La piscină am zărit o fată din Japonia care tocmai rugase pe cineva să-i facă o poză. Părea singură, iar ceva în mine m-a îndemnat s-o abordez. A fost un impuls sincer, spontan, genul acela de moment în care simți că trebuie să spui „Bună!”. Am început să vorbim, conversația a curs natural, ca și cum ne cunoșteam de mult. Ne-am împrietenit pe loc și am petrecut împreună prima zi de festival, bucurându-ne amândouă de atmosfera vibrantă și de energia oamenilor din jur.
Apoi am cunoscut o altă fată din România, cu care țin și acum legătura și abia aștept să ne revedem! Ne-am distrat împreună în restul zilelor de festival, iar după ce festivalul s-a terminat, am mai rămas o zi în plus ca să ne plimbăm și să ne cunoaștem mai bine. Dintr-odată, „singurătatea” nu mai era înfricoșătoare. Era, de fapt, un spațiu deschis pentru noi conexiuni, noi prietenii, momente neplanificate, dar incredibil de frumoase.
De acolo, totul a venit natural. Am prins gustul libertății, al planurilor făcute doar pentru mine, al deciziilor spontane și al timpului petrecut cu mine însămi. Și mi-a plăcut. Mai mult decât mi-aș fi putut imagina.
Sincer, nu credeam vreodată că o să ajung să mă plimb singură pe străduțe necunoscute, să vizitez locuri de una singură, să cer străinilor să-mi facă poze, să-mi fac o grămadă de selfie-uri sau să improvizez suporturi pentru telefon în tot felul de locuri doar ca să prind un cadru frumos. Nu-mi imaginam că o să ajung să mănânc singură la restaurante (fără să mă simt ciudat sau observată, dimpotrivă, m-am simțit în control, liberă, relaxată), că voi merge singură la grădini zoologice sau că voi merge singură la piscină și mare. Și, mai ales…nu credeam că o să-mi placă atât de mult.
Asta e partea cea mai neașteptată. Eu, care sunt super sociabilă, care vorbesc enorm de mult și iubesc compania altor oameni… m-am simțit perfect bine și singură. Nu m-am simțit singuratică, nici stingheră, ci, dimpotrivă, m-am simțit prezentă, liniștită și foarte conectată cu tot ce trăiam.
Am fost singură la mare în Georgia, pentru că prietena cu care călătoream dormea. N-am stat pe gânduri și am plecat și nu am regretat nici măcar o clipă. A fost o dimineață absolut superbă, una dintre acele experiențe care se imprimă în suflet. La fel s-a întâmplat și în Bulgaria. Chiar dacă eram înconjurată de persoane dragi, într-o dimineață am simțit nevoia să privesc răsăritul la mare, iar ceilalți erau prea obosiți ca să se trezească atât de devreme. Așa că am profitat de liniștea dimineții, doar eu, valurile și răsăritul.
În Croația, am vizitat singură orașele Trogir și Zadar. Aterizasem aproape de Trogir, iar biletul de întoarcere îl aveam din Zadar, așa că m-am organizat pe cont propriu.
În Germania, m-am plimbat prin Dortmund și Köln.. Iar apoi am ajuns în Luxemburg, tot singură. Fiecare oraș mi-a oferit altceva, dar sentimentul a fost același: libertate totală. Am stat până târziu pe străduțe, mi-am organizat zilele exact așa cum am simțit, fără compromisuri, fără presiune. Doar eu și ritmul meu.
Ce am învățat?
Călătoriile singură nu m-au izolat. Dimpotrivă, m-au deschis. M-au învățat că sunt bine și doar eu cu mine. Că nu trebuie să aștept pe nimeni pentru a-mi trăi visurile. Că uneori, dacă aștepți mereu „momentul perfect” sau „persoana potrivită” cu care să mergi undeva, riști să nu mai ajungi niciodată. Am înțeles că e mai bine să îmi înfrunt teama decât să mă întreb mereu „cum ar fi fost dacă…”. Uneori, trebuie doar să am curajul să fac primul pas. Restul vine de la sine și vine cu surprize minunate.
Și poate cel mai important: am descoperit cât de frumos este să te simți complet cu tine însuți. Fără a depinde de validarea sau compania altora. Să te bucuri sincer de o masă bună, de un apus, de o plimbare, de un oraș nou, chiar dacă, în acel moment, nu ai pe nimeni alături. Pentru că, uneori, e de ajuns să le trăiești.
Pot spune cu toată inima că sunt enorm de fericită, recunoscătoare, mândră și împlinită că am avut curajul să plec singură. Atât în afara țării, cât și în România. Și știu sigur că e doar începutul. Am deja planificată următoarea călătorie solo și abia aștept. Pentru că știu că mă așteaptă momente autentice, oameni noi, descoperiri și o versiune din ce în ce mai curajoasă a mea.
Așa că, dacă citești asta și te gândești că ți-ar plăcea să pleci singur/ă, dar parcă nu ai curaj… ia asta ca pe un semn. Nu aștepta momentul perfect! Fă primul pas! Du-te! O să fii uimit/ă de cât de bine poate fi! Crede-mă pe cuvânt! ❤️
Luxemburg
Călătoresc, descopăr și povestesc. Pe acest blog găsești inspirație pentru drumuri noi, dar și pentru momentele speciale din viață — pentru că fiecare poveste merită spusă frumos