Crăciunul se apropie, iar zăpada va acoperi curând pământul.
Luminițele strălucesc și spiritul Crăciunului va fi învăluit prin colinde…
Dar, în acest an, pentru mine Crăciunul nu va mai prezenta o bucurie
Va exista tristețe; vor curge lacrimi când mă voi trezi în ziua de Crăciun,
Căci acesta va fi primul Crăciun fără tine
Ah, doamne, cât mi-aș fi dorit ca cerul să fie la doar o milă distanță.
Când vom sta in jurul bradului, lipsa ta se va face simțită.
Cadouri pentru ei, cadouri pentru mine, dar nici unul dintre ei nu te vor striga pe tine.
Mă simt străină în această casă pentru că tu nu mai ești prezent
Iar tot ce vreau de Crăciun este să-ți văd zâmbetul
Dar știu că nu se poate, pentru că tu ești într-un loc mai bun.
Te rog… sună un clopoțel pentru mine în ajunul Crăciunului
Ca să știu că ești bine…
Sper că există Crăciun în cer, pentru că aici nu va fi la fel fără tine.
În cer, sarbatorile sunt infinit înlantuite în Lumina lumii, într-o fericire si bucurie absoluta atemporala, de nedescris, deoarece moartea, si Locuinta ei, întunericul, noaptea si suferinta, nu mai exista, ele fiind doar caracteristici ale perceptiei rational-sentimentale joase, rustice, firesti, fizice, materiale, pamântesti, moarte… 🙂