Cum găsim puterea de a fi puternici? Eșecurile, dezamăgirile, greutățile sau loviturile vieții ne dau această putere? Probabil că da, există un echilibru, suferința vine la pachet cu puterea. După orice furtună apare soarele, după durere vine și fericire, după fiecare noapte vine o nouă zi. Dar ca să vedem soarele trebuie să suportăm cea mai urâtă furtună?
Dacă acea furtună este atât de rece încât nici măcar soarele nu ne poate încălzi cu adevărat? Cum și de unde ne luăm aceea putere de a merge mai departe?
Alexandre Dumas spune că „Pentru orice rău există două leacuri: timpul și tăcerea”. TIMPUL… Oare timpul chiar este un leac, sau doar un pansament?
Deși sunt o mulțime de lucruri pe lume care ne fac să suferim, boli, pierderea persoanelor dragi, războaie, și altele, de ce există suferință și în IUBIRE? Parcă iubirea însemnă fericire, împlinire, păsărele și curcubeu nu-i așa?? Eh, astea erau povești pe care le auzeam cu toții în copilărie. Însă realitatea bate filmul nu? Sau cartea….
Iubirea este o armă cu două tăișuri extrem de periculoasă. Sau este ca un joc de noroc.. Ai grijă cum împarți cărțile. Dacă nu ai ASUL câștigător cel mai probabil vei pierde. Sau pierderea este tot un câștig la final? Dar această „pierdere” ne poate costa foarte mult. Ne putem alege cu răni adânci și greu sau uneori imposibil de vindecat.
Rănile sufletului sunt convinsă că nu vor dispărea…probabil NICIODATĂ. Toată lumea zice că ce nu te omoară te face mai PUTERNIC. Unde e puterea? …. De ce iubirea vine la pachet cu suferință?
Asta înseamnă să iubești? Să te doară, să nu mănânci, să nu dormi? În cărți iubirea era ceva minunat…. Însă în realitate încep să cred că e mai rea decât boala. De fapt e adevărat ce se spune, iubirea e însăși o boală….cea mai grea, și cea mai gravă. Te distruge în fiecare zi puțin câte puțin. IUBIREA e boală grea. Daaaa. Să te ferești de ea… Mai bine, fără. Are sens, nu?
Și totuși….un om poate trăi fără iubire? Nu eu…. Deși aș vrea… Urăsc iubirea, cu toate că am atâta nevoie să fiu iubită și să iubesc…. Prima variantă nu este posibilă, dar, hei, un om are voie să viseze nu? Oare timpul vindecă cu adevărat? Sau poate ce este să fie al tău se va întoarce la tine? Oare există destin? Oare BĂRBOSU, așa îmi place mie să îi spun, are destinul scris pentru fiecare?
Și dacă da, ce lecție vrea să ne învețe DUMNEZEU? Să avem răbdare? Să învățăm să suferim până vom ajunge cu adevărat fericiți? Eu una nu cred că suferința vine de la EL…. Dar cred că LECȚIA vine de la EL. Și care ar fi lecția DOAMNE?
Să nu mai iubești? Să nu ne mai îndrăgostim atât de repede? Sau să nu mai credem în oameni? CARE?….. Dumnezeu spune mereu să iertăm… Să iertăm ca să fim din nou răniți? Un om cât poate să ierte? Eu mereu am iertat, de fiecare dată, și de fiecare dată am suferit. Acum o să iert??? Poate…. Sau poate nu. Cu toate astea o să dau timp timpului, o să las lucrurile să vină de la sine, eu cred ceva ….
Dacă un lucru trebuie să se întâmple se va întâmplă, dacă un om trebuie să se întoarcă, se va întoarce, dar noi alegem dacă îl vom primi înapoi în viața noastră. Noi alegem dacă să mai dăm o șansă. Noi alegem dacă o să suferim din nou…… Se spune că un om dacă se întoarce este al tău, că te iubește.
Eu însă mă întreb altceva. Cine te iubește, pleacă??? Sau cui îi pare rău, se întoarce??? Și dacă îi pare rău înseamnă că te iubește sau că nu a găsit altceva mai bun????
La ce bun să iubești dacă într-un final doare? Sentimentele de iubire, și în general sentimentele trebuie să fie împărtășite. Iubirea trebuie să fie reciprocă altfel nu se poate numi IUBIRE. Sau poți iubi un om care nu te iubește? Eu zic că da, poți, dar este al naibii de dureros și cui îi place durerea?!
Nimeni nu vrea să sufere, nimeni nu vrea să fie singur, neiubit sau pus pe ultimul loc. Să fim serioși….cu toții ne dorim să fim fericiți, cu toții ne dorim să simțim iubire, să simțim că suntem importanți pentru cineva. Să știm că însemnăm ceva pentru cineva.
Cu toții ne dorim să fim ACASĂ pentru cineva și cineva să fie ACASĂ pentru noi…nu-i așa? În fiecare zi alergăm după lucruri materiale, să avem și să facem cât mai mult. Să avem bani, case, haine și mașini luxoase sau telefoane de ultima generație, dar uităm cel mai important lucru…. adevărata bogăție nu constă în „a avea” ci în „a fi ”. Cum spunea marele autor Ion Slavici… „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.– (Moara cu Noroc).
A FI… cine suntem defapt? Ce ne definește? Ce avem când nu mai avem nimic?? Cred că această întrebare ar trebui să ne dea de gândit. Să tragem linie la finalul fiecărei zile, să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm „Dacă nu aș avea nimic, oare aș mai avea ceva?”. Dacă la finalul zilei am avea ceva când nu mai avem nimic, înseamnă că suntem cei mai bogați oameni.
Revenind la iubire, acest cuvânt pe cât de frumos sună pe atât de dureros este. Dureros când nu este, dar și mai dureros când a fost și nu mai este….
Deși spuneam că un om are nevoie de iubire ca să trăiască, ce se întâmplă atunci când iubirea nu-i dă voie să mai trăiască? Da, se poate… De cele mai multe ori iubim persoanele nepotrivite pentru noi, de multe ori punem virgulă acolo unde ar trebui să punem punct și să plecăm. Să plecăm… Pur și simplu. Să acceptăm că unele persoane vin în viață noastră doar pentru a ne învăța o lecție, nu pentru a rămâne…
O lecție care de multe ori poate fi dureroasă, al naibii de dureroasă, uneori chiar letală, dar trebuie să găsim puterea să ne vindecăm singuri. Sau măcar să cicatrizăm rana, pentru că unele răni nu se vindecă niciodată. Acele cicatrici rămân acolo, în sufletul nostru pentru a ne aminti acea durere. Putem ierta, însă de uitat nu putem. E adevărat, că unele greșeli nu au iertare… pur și simplu, nu se poate. Dar putem ierta și în același timp să urăm?? Se poate…pentru că acele cicatrici de care vorbeam ne vor aminti mereu ce am trăit.
De aici apare o altă întrebare…. Putem trăi fără să trăim cu adevărat? Putem trăi și ne putem bucura de viață dacă sufletul nostru este pustiu? Nu cred…de fapt știu sigur că nu este cu putință. Da, putem să ne prefacem, putem să lăsăm oamenii să creadă că suntem fericiți când defapt nu este așa. Dar e nevoie de multă putere pentru asta. Și uneori este foarte dureros și obositor să fii un om puternic…
ACHILLE CHAVEE spune că „Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie s-o rupem!”. Oare să fie atât de ușor să ne „descotorosim” de acea pagină din cartea vieții noastre? De-ar fi așa de simplu… Ce bine ar fi, nu?. Dar pentru unii oameni chiar este simplu.
Unii oameni odată ce le-ai greșit sau i-ai rănit te uită și te șterg din viața lor. Tare aș vrea să fiu și eu așa… Dar, nu toți suntem la fel, suntem diferiți și asta ne face unici. Dar, stau și mă întreb… cei care pun suflet și nu pot să rupă aceea pagină, sunt mai câștigați? Sunt mai apreciați ori le ridică cineva statuie pentru că iubesc sincer?? NU. Din contră … acei oameni suferă cel mai mult, acei oameni au cele mai adânci răni, acelor oameni le este frică să mai iubească și acei oameni se tem cel mai mult de oameni…. Trist nu?
O actriță mare, doamna Carmen Tănase a mărturisit într-un podcast un trist adevăr: „De sărăcie nu mă tem…mă tem de oameni.”. Mie una îmi e frică de multe chestii în viață… îmi e frică de animale, îmi e frică de șoareci, îmi e frică de înălțime…. Dar frica de OAMENI este cea mai mare dintre toate. Și ca să fiu sinceră până la capăt, deși regret că spun asta, îmi e teribil de frică de iubire….Îmi e frică să mă mai îndrăgostesc.
Nu mă sperie sentimentul în sine, iubesc iubirea, dar are consecințe care dor, și dor tare. Dar oare cum poți să îți iei la revedere de la o persoană pe care o iubești dar care îți face rău? Cum poți să o lași în urmă și să-i spui ADIO? E adevărat că trebuie să te pui pe tine pe primul loc, să te gândești în primul rând la sufletul tău, dar ce te faci atunci când mintea îți spune să pleci fără să privești în urma ta, iar inima te imploră să nu pleci, să o lași să mai stea lângă aceea persoană? Ce alegi între rațiune și irațiune?
Îți urmezi inima sau gândirea? Și dacă alegi gândirea cu inima cum faci, cum o faci să uite? Greu, nu? Pare imposibil… Poate chiar este, depinde pe cine întrebi. Undeva, într-o carte sau nu știu unde, am citit ceva care mi-a rămas pe suflet. „Dacă întrebi un profesor ce este iubirea îți va spune că nu a studiat așa ceva, dacă vei întreba un copil îți va răspunde că nu cunoaște acest joc, dar întreabă un nebun, și îți va da răspunsul: este ceea ce m-a făcut să ajung așa…”. Eu v-am spus că iubirea este o boală, și tot ea este cauza celor mai multe boli, din păcate.
Anton Andreea Ștefania
