Dragă eu,
DIFERIT NU ÎNSEAMNĂ CIUDAT…
De multe ori rănim sau aruncăm cuvinte fără a gândi, dar odată rostite ele nu mai pot fi luate înapoi și de cele mai multe ori cuvintele rănesc mai mult decât o palmă….
A fi diferit nu înseamnă a fi ciudat. Oamenii sunt diferiți, și asta ne face unici. Este necesar să ne acceptăm asa cum suntem. Acceptarea în societate nu înseamnă că trebuie să impunem celui de lângă noi să renunțe la principiile, gusturile, opiniile sau chiar tabieturile sale pentru a ne mulțumi pe noi… O vorbă spune că „Cel ce vrea să mulțumească pe toată lumea ajunge să nu mulțumească pe nimeni”. Reflectați puțin…
Astfel, trebuie să nu cerem unui om să accepte pe cineva dacă acesta din urmă, la rândul său nu acceptă, de unde și vorba “răsplătește cu acceși monedă”. De ce ne dorim să schimbăm un om după bunul nostru plac, după nevoile sau dorințele noastre? De ce trebuie să fim pe placut tuturor? Care ar mai fi frumusețea?…
Biblia subliniază diversitatea oamenilor ca fiind parte din planul lui Dumnezeu.
Am auzit de curând spunându-se „Ești ciudat”. A fi diferit nu înseamnă a fi CIUDAT! Ciudat prin definiție înseamnă: „ceva care iese din comun, neobișnuit, bizar, straniu, șocant”. Un om diferit nu este straniu și nici bizar.
Dacă am fi toți la fel sau dacă am învăța să fim ca alții, atunci unde ar mai fi AUTENTICITATEA? Fiecare om este UNIC. Și trebuie să acceptăm asta. Dar, acceptarea este un lucru greu de făcut dacă ne lăsăm influențați.
Autenticitatea și faptul că suntem diferiți, ci nu ciudați, ne definește ca OAMENI.
Dar pentru acceptare, ne trebuie bunătate, curaj, coloană vertebrală, o minte deschisă spre nou si nu în ultimul rând, o adevărată CREDINȚĂ. Credința în noi, dar și în Dumnezeu.
Aud adesea spunându-se că, credința în Dumnezeu este suficientă. Ei bine, nu este. Într-adevăr, Dumnezeu ne dă sănătate și ne călăuzește, dar nu EL ia decizii și nu gândește în locul nostru .
În final, noi trebuie să fim mai buni. Să nu mai judecăm și să nu mai cerem celor din jur schimbare,doar pentru binele nostru. Binele meu nu este și binele tău.
Înainte să facem acest lucru, trebuie să ne punem o singură întrebare: „DAR OARE EL AR SCHIMBA CEVA LA MINE…?”
Anton Andreea Ștefania

Călătoresc, descopăr și povestesc. Pe acest blog găsești inspirație pentru drumuri noi, dar și pentru momentele speciale din viață — pentru că fiecare poveste merită spusă frumos

