Ne despărțim acum folosind tăcerea. Ne despărțim acum ţinând capul jos şi cu ochii în telefon. Ne despărțim acum, pretinzând că persoanele cu care am fost intr-o relaţie nu au existat niciodată.
Ne despărțim acum încercând din răsputeri să uităm tot ce ne-a legat.
Sperăm să trecem peste cu ajutorul viciilor. Bem până când ne îmbătăm, fumăm pânâ când plâmănii nu se mai simt aşa de goi, vorbim până când ne spun prietenii noştri să tăcem, mâncâm tot felul de mâncăruri nesănătoase pentru a umple golul…pentru a trece peste durerea provocată de despărţire.
Facem tot posibilul pentru a acoperi tristeţea şi durerea, pentru a spune tuturor din jurul nostru că suntem “ bine “ . Călătorim în diferite orașe, în speranța că cele mai frumoase imagini pe care le postăm pe Instagram să alunge durerea. In speranţa că, cel puțin, putem arăta ca şi cum am fi ok, rugându-ne ca lumea să nu afle niciodată adevărul, să nu ştie niciodată cât de demoralizaţi şi de trişti suntem de fapt.
Noi nu ştim cum să mai simţim, nu ştim cum să rănim..Deci ce facem? Zâmbim fals şi ne purtăm de parcă nimic nu s-a întâmplat, lăsăm impresie lumii că nu suntem deloc afectaţi de despărţire, noi vrem să facem asta, vrem să părem ceea ce nu suntem.
Și, în timp ce toate capetele noastre se învârt, buzele noastre sunt rupte și crăpate, deshidratate din cauza acestei pierderi teribile, inimile noastre sunt pline de lacrimi, corpurile noastre simt tot ceea ce sperăm ca niciodată să nu ne scape pe gură.
Corpurile noastre simt tot ceea ce nu vrem ca alţii să vadă. Ne-am obişnuit să dăm din cap şi să rânjim, ne-am obişnuit să nu lăsăm să se vadă durerea care ne macină pe interior.
Noi nu ştim cum să ne despărţim. Pentru că noi nu ştim cum să simţim. Suntem prea speriaţi. Speriaţi că, dacă simţim prea mult, nu va mai putea fi niciodată la fel, speriaţi că, dacă suntem răniţi prea mult, nu vom mai fi capabili să fim la fel. Suntem speriaţi să recunoaştem că am iubit pe cineva şi că i-am pierdut.
Oamenii ne întreabă de ce ne este frică de iubire, de ce ne este frică de întălniri… Ne este frică pentru că nu vrem să investim iar sentimente, nu vrem să fim răniţi din nou…
