Mânia este o emoţie firească şi normală. Bebeluşii se enervează, işi exprimă furia, după care le trece. Mulţi am învăţat că nu este frumos, politicos şi nici acceptabil să te arăţi furios. Învăţăm să ne înghițim sentimentele de mânie. Aşa că, ele ni se acumulează în corp, în muschi şi se tot adună, până devin resentimente. Straturi peste straturi de furie îngropată transformată în resentiment pot conduce la boli precum artrita, dureri de tot felul, până şi cancer. Trebuie să, ne recunoaştem toate emoţiile, inclusiv mânia, şi să găsim modalităţi pozitive prin care să ni le exprimăm. Nu-i nevoie să ne luăm la bătaie sau doborâm pe alţii la pământ, e de ajuns să spunem simplu şi limpede „Lucrul acesta mă înfurie” sau „M-ai supărat cu ce ai făcut”. Dacă, nu e situaţia potrivită pentru a spune aceste lucruri, ai în continuare destule opţiuni: ţipă intr-o pernă sau în mașină (cu geamurile ridicate), lovește un sac de box, aleargă, joacă tenis sau fă-le pe toate, căci sunt debușeuri sănătoase.