Mi-e dor de timpul în care iubirea era mai ușoară. Când dragostea nu era atât de prudentă. Când dragostea era doar un simplu răspuns. Când iubirea era o lună de miere constantă.
Poate că acest tip de dragoste este prea simplu pentru a fi considerat dragoste “adevărată”. Dar a fost pentru noi. A fost pentru el și pentru mine. Era mai mult decât poftă și atracție. Era real și viu.
Mi-e dor de momentul când cel mai greu lucru legat de iubire era timpul. Mi-e dor când cea mai mare problemă pe care am avut-o vreodată era legată de momentul în care ne vom vedea din nou. Când singura ceartă pe care o aveam era cea în care ne contraziceam cine pe cine iubește mai mult. Atât de simplu și inocent și pur.
Mi-e dor de momentele în care iubirea a fost singurul drog de care aveam nevoie ca întregul meu corp să se simtă întreg. Mi-e dor, când vocea și ochii lui erau singurele lucruri de care aveam nevoie ca să fiu fericită. Mi-e dor când mâinile lui erau singurul meu paradis sigur. Când aveam nevoie să se simtă pe deplin în viață.
Mi-e dor de iubirea simplă. Când era mai tânără și mai vie și mai îndrăzneață. Când exista o “prima dată” pentru tot. Primul sărut. Prima întălnire. Prima dată. Primul “Te iubesc” pe care l-am șoptit vreodată.
Mi-e dor când dragostea nu era atât de grea. Când puteam fi doar niște copii îndrăgostiți. Când ne-a fost permis să fim cine eram pentru că aveam 17 ani. Când ni s-a permis să fim nebuni.
Mi-e dor când nu trebuia să mă gândesc la tot ce am spus sau am făcut. Mi-e dor când nu trebuia să-l întreb pe el sau pe mine sau pe noi. Când n-aveam nicio grijă pentru că îl aveam pe el. Era ca și cum ar fi fost o pastilă și tot ce trebuia să fac era să o iau și să fiu bine.
Poate că nu era dragoste adevărată. Poate era chiar nesănătoasă. Poate că era prea mult. Poate că a fost o nebunie. Poate că a fost o dependență, o nevoie, nu o dorință. Poate că el a fost oxigenul meu și eu al lui.
Poate că am fost prea intoxicați unul cu altu încât am uitat să observăm lumea din jurul nostru. Poate că era prea perfect pentru ca să reziste. Dar era mai simplu atunci. Nu era vorba de îndoieli sau de întrebări. Nu trebuia să ne gândim la viitorul nostru, pentru că prezentul era atât de bun.
Mi-e dor când dragostea era îndeajuns ca să te simți ca și cum ai putea zbura. Mi-e dor ca un simplu “te iubesc” să îmi așeze inima. Mi-e dor când dragostea era suficient de puternică pentru a trece prin fiecare uragan.
