Viața este suma tuturor alegerilor pe care le facem. Alegem ce mașină vrem să conducem, în ce țară să trăim, ce rochie să cumpărăm, chiar și ce carieră vom urma. Mereu m-am întrebat: “oare noi ne alegem sufletul pereche?”
De fiecare dată când mă gândesc la faptul că “te-am ales”, îmi dau seama că nu am făcut-o. Nu eu am ales, inima mea a făcut această alegere. În timpul unei întâlniri aleatorii, într-o zi aleatorie, inima mea te-a ales.
Abia te cunoscusem, nu știam nimic despre tine și totuși am simțit că te știu dintotdeauna. Poate că ne-am întâlnit într-o altă viață și căile noastre s-au împletit din nou. Poate că te-am văzut undeva sau am vorbit despre ceva. Orice a fost – mi-a plăcut cum m-am simțit.
Aș vrea să pot explica acest sentiment. Sentimentul în care te uiți la cineva și știi că acea persoană îți este menită ție. Dar nu pot. Pentru că nu eu am ales să simt așa ceva. Dragostea m-a ales pe mine.
Am încercat să renunț la tine si să îi ofer altcuiva o șansă, dar nu am reușit.
Mi-am dat seama că, dacă iubirea ar fi o alegere, oamenii ar alege pe cineva mai blând și mai puțin toxic. Dacă dragostea ar fi o alegere, oricine ar alege persoana cu care ar fi mai compatibili. Dacă iubirea ar fi o alegere, oamenii ar alege corect.
Dar noi nu alegem dragostea. Alegem de cine să ne placă. Și facem în mod activ această alegere. Uneori, din nou și din nou. Alegem cu cine ne vom căsători și vom întemeia o familie. Alegem cu cine vom construi o moștenire și o viață. Alegem persoana de la care avem ce învăța și găsim sprijin. Alegem cu cine vom crește împreună. Noi alegem să iubim.
Dacă ești unul dintre cei câțiva norocoși care nu trebuie să aleagă, fii recunoscător, pentru că nu a este la fel de ușor și pentru ceilalți.
IUBIREA are exclusivitatea alegerii. Omul o poate accepta sau refuza, luptându-se adeseori, o viata-ntreaga împotriva SA.
O noapte linistita, cu inima-ntregita !
Foarte adevarate aceste randuri! Va multumesc frumos si va doresc o noapte linistita!
Cu drag, din inima pentru Suflet !