Nu ne mai spunem la revedere, acum pur și simplu … plecăm. Încetăm să mai răspundem la mesaje sau la apeluri. Pretindem că nici nu ne cunoaștem atunci când ne întâlnim, de parcă asta nu ar însemna nimic, subestimăm durerea.
Suntem prea egoiști să ne luăm în considerare sentimentele și din această cauză nu spunem nici măcar un cuvânt, nu oferim nici măcar o îmbrățișare călduroasă și nici măcar nu ne întrebăm dacă suntem bine.
Devenim distanți, aproape invizibili, în așa fel încât nimeni să nu poată ajunge la noi, nimeni să ne adreseze vreo întrebare. Ne vedem pe stradă, după care traversăm ca nu cumva să
ne privim unul pe celălalt. Nu vrem să ne reamintim că aceasta este cauza din spatele acestei dureri.
Spunem la revedere la scurt timp după ce ne salutăm. Spunem la revedere, înainte de a ajunge să ne cunoaștem. Spunem la revedere înainte să-i înțelegem și spunem la revedere fără ca măcar să ascultăm ce are de spus sau ce simte cu adevărat.
Deciziile acestea ne fac egoiști, pentru ca asta e tot ce știm a fi. Spunem la revedere pentru că am găsit ceva mai bun, ceva mai captivant, ceva ce înseamnă “mai mult” așa că renunțăm la oameni ca la mingile de tenis, înlocuindu-i ușor atât timp cât jocul încă continuă.
Spunem la revedere și nu ne așteptăm ca cineva să fie rănit deoarece n-am făcut nici o promisiune, nu datorăm nimic, intenționăm să păstrăm lucrurile doar la ideea de amuzant, ocazional, astfel încât nimeni să nu ia ceva în serios, sau cel puțin asta ne spunem să ne convingem mai târziu când lucrurile vor deveni complicate, că lucrurile n-au fost menite să fie așa și astfel decidem să nu intervenim.
Nu mai spunem “La revedere” în adevăratul sens al cuvântului. Nu mai oferim explicații. Nu ne asigurăm că cealaltă persoană este bine. Plecăm. Ne întâlnim cu următoarea persoană, luăm un bilet de avion, părăsim țara, și luam o decizie fără să recunoaștem că cineva chiar ne așteaptă, cineva vrea să fie parte din viața noastră, cineva vrea să-și planifice viitorul alături de noi.
Așa că plecăm și nu mai privim înapoi și nici măcar nu încercăm să ne întoarcem. Plecăm pentru că a pleca înseamnă să fim la modă, plecarea ne lasă impresia că deținem controlul, așa că hotărâm să plecăm în loc să rămânem și ne întrebăm de ce ajungem singuri sau în
relații neîmplinite.