Sunt mulțumitoare pentru…

În primul rând, îi mulțumesc din tot sufletul mamei mele pentru că mi-a dat viață. Le mulțumesc părinților pentru că m-au crescut și încă mă cresc, oferindu-mi iubire, educație și tot ceea ce am nevoie.

Save us PDF loveisaname

Nu ai timp? Salvează articolul ca PDF

Obosit? Descarcă articolul PDF pentru a-l citi mai târziu

Îi mulțumesc mamei mele deoarece în ciuda faptului că e la distanță în acest moment, atunci când trec printr-o perioadă mai dificilă ea este alături de mine, îmi dă sfaturi, mă ascultă și mă liniștește. Mă bucur de fiecare dată când îmi amintesc copilăria pe care am avut-o, momentele în care stăteam afară până târziu și nu mă duceam acasă nici dacă îmi era frig ca să mă îmbrac, deoarece îmi era frică să nu mă retină părinții acasă. Ca majoritatea copiilor pe perioada copilăriei am avut parte de momente frumoase dar și de momente neplăcute.

Dacă nu aș fii avut parte de perioade mai dificile aș fii putut eu să apreciez cu adevărat momentele plăcute? Clar nu. Sunt mulțumită de faptul că am un acoperiș deasupra capului, și spun asta deoarece sunt conștientă că în această lume există copii, oameni care nu au parte de așa ceva, din păcate :(.

Sunt mulțumită de faptul că atunci când îmi propun ceva duc acel lucru până la capăt. De ex, nu accept ca cineva să facă ceea ce ar trebui eu să fac, iar din această cauză indiferent de cât de greu este, în final ajung la rezultatul dorit. Chiar dacă uneori mă mai complic, deoarece unele lucruri le realizez din ipostaza de începătoare, după ore întregi de muncă, rezultatul este unul extraordinar, așa cum îmi propusesem de la bun început să fie sau poate chiar mai bine decât îmi imaginasem.


Sunt mulțumită pentru că am alături de mine o persoană foarte specială și importantă pentru mine, care ocupă un loc special în inima mea. Această persoană fiind Cătălin, iubitul meu. De la el am învățat tot felul de lucruri bune și îl admir pentru că e diferit față de ceilalți băieți, pentru că e bun și milostiv cu toată lumea, pentru că niciodată nu ar putea să facă rău cuiva intenționat, pentru că are principii..

Sunt mulțumită de faptul că la începutul anului 2014 în perioada 18 Ianuarie-9 Februarie am fost plecată în Portugalia pentru a face practică în domeniul comerțului. Cu ocazia proiectului Leonardo Da Vinci am avut ocazia de a-mi îmbunătăți limba engleză și de a învață câteva cuvinte din limba portugheză. Am zburat pentru prima dată cu avionul, a fost ceva de vis, niciodată nu mi-am imaginat că voi avea o asemenea ocazie. Sunt mulțumită de faptul că am vizitat multe atracții turistice, iar cel mai frumos moment a fost atunci când am văzut oceanul.De pe urma acestei experiențe unice și frumoase m-am ales cu o mulțime de amintiri minunate. Sunt mulțumită de faptul că mă descurc cu școala și sper ca și în acest an să fiu mândră de rezultatele obținute.


Tu de ce ești mulțumit/ă?

1 thought on “Sunt mulțumitoare pentru…”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top