oboseala psihica

“Mă tot întreb când va da un semn de viață “. Este atât de ridicol să mă gândesc la așa ceva, dar acestea sunt gândurile ce mă bântuie târziu în noapte. Îmi tot sună în minte următoarea frază “ Întotdeauna se întoarce “, dar oare o va face? În cazul meu, s-a întors. Au trecut ani, și chiar dacă au trecut luni fără să schimbăm o vorbă, întotdeauna găsește o cale să se întoarcă. La început, mi-am spus că așa a fost menit să fie. Prostuțul de mine, nu-i așa? Relațiile tipice unde fetele pleacă, realizează că băiatul este iubirea vieții sale și se întoarce. Dar nu toate poveștile de dragoste sunt la fel. Acum, când anii au trecut, am realizat că nu este vorba de povestea mea, niciodată n-a fost să fie. Nu te întorci pentru că mă iubești. Te întorci pentru că ești conștientă că mereu te primesc înapoi, deoarece iți este ușor – iți este familiar. Știi cât de mult te iubesc, și nu mint, știu că de cele mai multe ori este vina mea că te primesc așa ușor înapoi. Ar trebui să fiu puternic, nu-i așa? Să pun piciorul în prag și să spun “ Nu, ajunge.”, dar n-am ajuns acolo, încă. Ceea ce vreau să spun este că întreaga situație este atât de greșită, atât de toxică. Vrea ca tu să mă lași singur. Să nu mai vorbești cu mine. Și uite-mă acum, verificând mesajele din telefonul meu de la un număr care nu mai este salvat în agendă. Un număr pe care l-am memorat de-a lungul acestor ani, printre luptele purtate atât de des și printre toate momentele în care am fost gata să renunț. Un număr pe care îl cunosc atât de bine. Un număr care nu va fi așa ușor de uitat. Nu sunt mai bun decât tine, și este în regulă să afirm asta. Pentru moment. Inima mea trăsare atunci când iți aud numele, și nici acum nu știu cum să reacționez. Dar este momentul să renunț la tine. Aici voi renunța la toate amintirile noastre. Aici este locul în care decid că este momentul ca amândoi să mergem înainte. Să se închidă capitolul. Acum este momentul în care aleg să merg mai departe.