Procesul dureros al vindecării…

Cred că vindecarea este mult mai dureroasă decât rănirea. Rănirea se întâmplă într-o clipă. Șocul inițial se îndepărtează. Apoi urmează o perioadă întunecată. Și apoi vine monstrul. Timpul în care trebuie să te faci bine; timpul în care trebuie să te vindeci.

Vindecarea necesită timp. Vindecarea înseamnă să te agăți de ceva sau cineva atunci când simți că nu ai de ce să rămâi. Vindecarea înseamnă să te confrunți cu toate temerile tale și să fii vulnerabilă la toată durerea care se mișcă prin corpul tău.

Ca să te poți vindeca trebuie să muncești din răsputeri. Fiecare secundă a fiecărei zile. Înseamnă să încerci să zâmbești când de fapt simți că viața ta este distrusă. Și cea mai grea parte este să nu renunți. Când simți ca și cum inima ta va exploda sau când te-ai săturat de toată durerea din interiorul tău, va trebui să continui. Trebuie să te prefaci că ești bine, chiar dacă momentan nu ești.

Și când te afli în pragul disperării, vei simți nevoia să dai vina pe cineva. Poate că este vina persoanei care te-a rănit. Poate că ești tu. Poate viața. Sau poate că este Dumnezeu. Dar, indiferent cine sau ce ți-a cauzat această durere imensă, cea mai ușoară persoană pe care poți da vina ești chiar tu. Ești furioasă pentru că te simți așa de teribil.

Dar adevărul este că nu e vina ta. Nu tu ești vinovată pentru lacrimile pe care le verși fără încetare. Eliberează-te de sentimentul de vină. Separă-te de ea. Ești deja rănită dincolo de măsură iar să dai vina pe tine nu este și niciodată nu va fii o soluție. Nu te va ajuta să te vindeci.

În schimb, încearcă să accepți că acum nu ești bine. Și poate că e în regulă.
Poate că uneori trebuie să cazi înainte să înveți să zbori din nou. Nu ești ireparabilă. Ești jos, și ești rănită, dar nu vei fii rănită pentru totdeauna.

Știu că atunci când începi să te vindeci, în anumite zile te poți trezi epuizată, cu un nod în gât. Poți să te trezești în mijlocul nopții cu frisoane sau transpirație care se scurge pe spate. Poți să te trezești din visele minunate doar pentru a descoperi cu imensă dezamăgire că erau doar vise. Aceste vise te vor face să îți dorești să renunți. Pentru că acum te simți groaznic. Chiar acum dezamăgirea și durerea se simt insurmontabile. Dar nu sunt. Sunt doar munți pe care trebuie să-i urci. Trebuie să ai încredere în tine, că în cele din urmă vei trece peste.

Trebuie să ai încredere că ești suficient de puternică să-i urci. Pentru că chiar ești. Tot ce trebuie să faci acum este un pas mic înainte. Un mic pas.

Primul pas spre vindecare este momentul în care începi să crezi că te vei simți mai bine.
Primul pas este să crezi că lucrurile se vor îmbunătăți. Și cu fiecare pas mic, ești mult mai aproape de scopul final: vindecarea. S-ar putea să nu simți asta, dar ești. Și indiferent cât de distrusă te simți acum, indiferent cât de supărată sau deprimată te simți, trebuie să te convingi că lucrurile se vor îmbunătăți.

Știu că e greu de imaginat că te vei simți bine când acum tot ce vrei să faci este să plângi. Știu că este greu să crezi că te vei simți bine din nou, când acum tot ce vrei este să dispari sau să nu mai exiști. Vrei să te ascunzi de durere. Vrei să fugi de ea. Dar trebuie să conștientizezi că va trece. Pentru că așa va fii.

Furtunile întotdeauna trec. Anotimpurile se schimbă mereu. Nimic nu rămâne la fel. Niciodată. Pot să-ți promit că nu te vei simți așa pentru totdeauna.

Vindecarea este dureroasă. Și este nevoie de o inimă feroce să se vindece de ceva de genul ăsta. Dar tu te vei vindeca. Vei continua să continui. Deci, acum, fii mândră de tine însuți pentru că ai reușit să faci față celor mai îngrozitoare zile din viața ta. Fii mândră de tine pentru că ai făcut-o și știu că într-o bună zi, foarte curând, vei găsi liniște și confort și vei fi bine.