V-aţi întrebat vreodată dacă binele pe care îl facem se întoarce la un moment dat asupra noastră? Am sa istoricesc o povestioară cu ajutorul căreia voi prezenta subiectul de mai sus.
Exista, într-un sat micuț o persoană cu numele de Pip. Acest personaj, nu apucase sa-şi cunoască părinții. Fiind crescut astfel de mătuşa sa, o femeie căreia îi placea să facă pe şefa în casă, a împărtăşit o prietenie adâncă pentru soţul acesteia.
Intr-o zi oarecare, jucându-se prin apropierea mlaştinilor, întâlni un bărbat cu o înfăţişarea urâţică . Sfâşiit parcă de această viaţă, purta in jurul picioarelor un lanţ care-i făcea viaţa aproape imposibilă. Acesta se năpusti la gâtul lui Pip şi îl obligă să-i facă rost de o pilă şi ceva mâncare. Băiatul înspăimântat făcu astfel ceea ce i se impusă .
Trecând printr-o serie de momente de spaimă , priciniuite şi de grija de a nu fi prins furând din casă de către mătuşa sa , Pip se intoarse a doua zi la mlaştină şi-l găsi pe om exact acolo unde-l lăsase. Acesta se repezi la băiat , luându-i pila din mână.
Pip îi intinse si mâncarea pe care o furase de acasă şi i-o întinse acestuia, privind cu ce lăcomie savura fiecare firmitură din cele aduse. După un scurt moment de tăcere, bărbatul îi mulţumi astfel pentru favoare şi pentru faptul ca nu adusese pe nimeni aşa cum i s-a cerut.
După această întâmplare, timpul se scurgea in sat fără conflicte mari. Pip, aştepta acum momentul în care împlinea vârsta pentu a deveni ucenic soţului mătuşii sale.
La un moment dat, i se prezintă o ofertă , din partea unei femei cu destulă avere, pentru a avea grijă de aceasta. Pip este trimis imediat să se intereseze despre ce este vorba. Întrând in acea încăpere, o zăreşte pe Estella, o fată educată care incetul cu incetul intră în inima acestuia cu toate că fata îl lua mai mereu peste picior, el fiind mai puţin invăţat.
Estella, ii face aşadar cunoştinţă cu mama ei adoptivă. Mama acesteia , stăruie să se creeze o legătură intre cei doi , urmând ca cei doi să se căsătorească. Băiatul doreşte , datorită acestei împrejurări să devină un băiat învăţat şi să nu se mai simtă stânjenit în faţa Estellaei, astfel că la un moment dat i se arată un avocat şi ii prezintă vestea că a intrat in posesia unei averi frumuşele, dar că a primit să nu pomenească despre numele binefăcătorului.
Datorită acestei întâmplări , Pip intră in lumea inaltă , este trimis la Londra, unde investeşte in cultură şi reuşete să-şi facă câţiva prieteni de încredere. Împărtășește nenumărate speranţe cu noii prieteni, trece prin o mulţime de întâmplări care-i dezvotlă persoanlitatea şi astfel că personajul nostru Pip, prinde contur şi devine o persoană foarte învâţată.
Pip nu uită astfel de mama Estellei , pentru care are să-i mulţumească pentru binele făcut şi îşi face timp să-i facă vizinte intr-atât de mult cât îi permite timpul. Se apropie cu paşi repejori de Estella care arată mult mai multă familiaritate faţă de tânărul nostru şi care ia parte alaturi de el la diferite momente importante din viaţa lui.
Intre timp apare , o întamplare care are să-i schimbe viaţa pentru totdeauna. Intr-o seară târzie, în timp ce dormea în camera lui i se arată la uşă un om mai în vârstă.
La vederea acestuia, fizionomia îi păru cunoscută, insă cu toate acestea nu reuşea să-şi aducă aminte unde îl mai intâlnise pe acest bărbat.
La o primă vedere, bărbatul i se păru respingător, îl invită doar din politeţe în cămăruţa lui il servi cu un ceai după care aştepta să plece pentru a se putea odihni. Trecu ceva timp până să-şi dea seama că , cel care stătea în faţa acestuia era chiar omul ce i se arătase cu mult timp în urmă, la mlaştină.
In timp ce oaspetele neinvitat îşi servea uşor ceaiul, întreabă :
– Pot îndrăzni […] , să te întreb cum de ţi-a mers bine, de când am stat amândoi în mlaștinile acelea pustii şi îngheţate? (Charles Dickens – Marile speranţe)
Pip încercase să-şi dea osteneala , deși nu voia, ii răspunse că intrase in posesia unei mari averi.
– Are voie un ocnaş să întrebe ce fel de avere? spuse el.
– Nu ştiu.
– Are voie un ocnaş să întrebe a cui avere? spuse el
– Nu ştiu.
– Am voie să ghicesc, spuse ocnaşul, care a fost venitul dumitale de când eşti major? Hai să începem cu prima cifră. Cinci? […]
– Să zicem, urmă el, că clientul avocatului al cărui nume începe cu J, să-i spunem Jaggers, să zicem că domnul ăsta s-a întors de peste mări şi ţări şi a debarcat la Portsmouth şi a venit să te vadă. “Totuşi m-ai găsit” ai spus adineaori. Ei! Cum de te-am găsit? Păi am scris din Portsmouth unui om din Londra ca să-mi dea amănunte. Vrei să ştii care-i numele omului ăstuia? Păi, Wemmick îl cheamă. […]
– Da, Pip, băiete, am făcut un gentleman din tine! Eu am făcut asta! Am jurat atunci că dacă, vreodată, am să agonisesc vreun ban, banul ăla să fie al tău. Am jurat pe urmă că dacă, odată, am să fac afaceri şi am să mă îmbogăţesc, tu să fii om bogat. Am dus un trai greu, ca ţie să-ţi fie viaţa uşoară; am muncit din greu, ca ţie să nu-ţi pese de muncă. Ce te ură, băiete? Îţi spun eu să te simţi îndatorat faţă de mine? Nici gând. Îţi spun toate astea ca să ştii că amărâtul ăla de ne pe care l-ai scăpat, şi-a ridicat capul aşa de sus, încât a fost în stare să facă un gentleman şi, Pip, ăla eşti tu!
Sursă de referinţă : Charles Dickens – Marile speranţe.