Dacă ai fi trăit …

Încă îmi doresc să fii aici. La urma urmei, totul ar fi atât de diferit dacă ai fi trăit.

Bineînțeles, când spun “totul”, nu mă refer chiar la tot. Sunt șanse, aș locui în continuare sub același acoperiș și aș urma aceeași facultate. Doar lucrurile mici s-ar schimba, dar lucrurile mici înseamnă cel mai mult.

Dacă ai fi trăit, n-aș fi simțit cum cade cerul peste mine în ziua în care am aflat că ai făcut accident și că sunt șanse mici să-ți revii. N-aș fi știut cum este să plâng încontinuu și să sper că îți vei reveni în ciuda șanselor mici pe care le ai.

Dacă ai fi trăit, n-aș avea aceste amintiri groaznice să-mi tulbure mintea. N-aș avea chipul familiei mele prăbușindu-se în lacrimi. N-aș izbucni în lacrimi de fiecare dată când mi-aș aminti de clipele groaznice prin care am trecut în momentul în care am văzut cum rămâi fără viață.

Dacă ai fi trăit, aș fi cheltuit bani de ziua ta de naștere, în loc de lumânări și flori, te-aș fi prezentat noilor mei prieteni în loc să te descriu.

Dacă ai fi trăit, aș putea să-ți pronunț numele fără ca lacrimile să-mi curgă pe obraji.

Dacă ai fi trăit, nu m-aș teme de moarte. Nu m-aș întreba ce urmează. Nu aș pune la îndoială dacă există vreun punct pentru toate acestea, dacă viața mea este în cele din urmă lipsită de sens.

Dacă ai fi trăit, n-aș fi atât de supărată pe lume. Nu m-aș gândi la acest lucru ca la un loc nedrept, de neiertat. Nu aș urî totul la fel de mult ca și acum.

Dacă ai fi trăit, nu m-aș aștepta la tot ce-i mai rău în fiecare situație. Nu aș fi presupus că durerea mă va urma oriunde aș merge. Nu aș avea o mentalitate atât de nesănătoasă și negativă.

Dacă ai fi trăit, nu m-aș simți atât de singură. Nu aș pretinde că nimănui nu-i pasă de mine. Nu aș fi presupus că nimeni altcineva nu ar putea să înțeleagă prin ce am trecut.

Dacă ai fi trăit, nu ar fi trebuit să evit acele amintiri fericite, pentru că sunt prea dureroase. M-aș fi gândit la ele și aș fi zâmbit.

Dacă ai fi trăit, n-ar mai fi existat acea dată care să ma facă să izbucnesc în lacrimi în fiecare lună.
Ziua ta de naștere ar fi fost singura dată care să-mi amintească de tine.

Dacă ai fi trăit, n-aș fi renunțat la anumite persoane. Nu aș fi așa pesimistă și rece ca acum. Nu mi-ar fi frică să pierd din nou pe cineva, cineva la care țin la fel de mult ca la tine.

Dacă ai fi trăit, nu m-aș fi uitat cu tristețe și cu greutate la pozele noastre și aș fi așteptat să facem altele noi de fiecare dată când ne-am fi văzut.

Dacă ai fi trăit, ți-aș fi spus toate peripețiile prin care am trecut, (așa cum obișnuiam să o fac).

Dacă ai fi trăit, aș fi așteptat cu nerăbdare să ajung la tine ca să petrecem timp împreună și ca să te ții de promisiuni, dar acum mă înspăimântă gândul că tu nu vei fi acolo, aș fi putut să te îmbrățișez și să-ți simt căldura sufletească, în loc să îmbrățișez hanoracul pe care mi l-ai făcut cadou.

Dar dacă ai mai fi trăit, probabil că nu mi-aș fi dat seama că trebuie să prețuiesc fiecare moment în timp ce încă mai pot și să spun familiei mele că o iubesc cât mai mult posibil.

Atât de mult mi-e dor de tine, sunt recunoscătoare pentru ceea ce m-ai învățat în timp ce erai aici și ce-ai continuat să mă înveți acum că ai plecat.