Subsemnata, vă aduc la cunoştinţă intenţia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv. După o analiză detaliată a situatiei, am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec pe acolo spre serviciu oameni maturi şi importanţi. Vreau să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă. Vreau să fiu mândră de trotineta mea cea roşie, fără să mă intereseze cât costă asigurarea pe anul viitor. Vreau să cred sincer că bomboanele “Tic-tac” sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca. Vreau să stau întinsă la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii ce aleargă pe cer. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. La acele vremuri când tot ce ştiam se rezuma la şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu-mi era foame. Vreau înapoi, la acele vremuri când nu-mi păsa că ştiam puţine lucruri, căci nu ştiam cât de puţine ştiam.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost, cu siguranţă, un abuz şi îmi cer iertare. Am ajuns să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi nevoi, copii abuzaţi şi murind de foame, divorţuri, droguri în licee, justiţie coruptă, politicieni de mahala, fraţi învrăjbiţi, ură, bîrfă…
Ce s-a întîmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese. Vreau să mă reîntorc în timpurile când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex de tot felul şi violenţă la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck şi pe mama citindu-mi “Capra cu trei iezi”.
Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită, deoarece eu eram fericită. Promit solemn că, imediat ce îmi voi prelua atribuţiile de copil, voi petrece după-amiezile căţărându-mă în copaci, citind “Robinson Crusoe” ascunsă în coliba înjghebată din ramuri şi frunze de fag. Îmi iau angajamentul că nu o să-mi mai pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent electric, gaze, apă, gunoi, cablu tv şi internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarbă netăiată, computer virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic. Vă asigur că nu voi mai fi pusă în încurcătură atunci când voi fi întrebată: “Ce ai să te faci când vei creşte mare?”, deoarece acum ştiu: vreau sa fiu COPIL!
Gata cu plecatul la serviciu, când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb. Gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu bârfele din jur care nu-mi dau pace, cu ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan. Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, în nobleţea vorbelor, într-o lume a cuvântului dat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a îngerilor şi a omului dupa chipul şi asemănarea Domnului.
Vreau să am iarăşi şase ani. Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MICĂ!
