Primele mele gânduri, dinainte de a-mi deschide ochii, sunt de recunoștință, față de tot ce îmi trece prin minte. După ce fac un duș, timp de aproximativ jumătate de oră obișnuiesc să meditez, să-mi rostesc afirmațiile, să-mi fac rugăciunile. Apoi, după 15 minute de exerciții fizice, de regulă cu plasa elastică, urmez uneori programul de antrenament aerobic care se difuzează dimineața la 6 la televizor. Acum sunt gata pentru micul dejun. Ii mulțumesc Pământului-Mamă pentru că îmi oferă această hrană și îi mulțumesc apoi mâncării pentru că își dă viața ca să mă hrănească. Până la prânz, îmi place să mă, duc în fața unei oglinzi și să rostesc cu voce tare câteva afirmații; uneori, e posibil să le și fredonez, ca pe un cântec ceva de genul:
Louise, ești minunată și te iubesc!
Asta e una dintre cele mai bune zile din viața ta.
Totul merge spre binele tău.
Orice trebuie să știi ți se va arăta.
Vei primi tot ce ai nevoie.
Totul este bine.