Doliul ţine cel puţin un an. Când am nevoie s-o fac, îmi acord timp şi spaţiu pentru a trece firesc prin toate acestea. Este mersul normal al vieţii. Mă port cu blândete cu mine. Îmi îngădui să trec în ritmul meu prin durere. Cu fiecare an care trece, durerea începe să se risipească. Sunt conştient că nu pot pierde vreodată pe cineva — pentru că nimeni nu a fost vreodată al meu. Și, cât ai clipi din ochi, m-aş putea afla din nou în legătură, cu acel suflet. Mă simt înconjurat acum de iubire şi, la rândul meu, înconjor alte suflete cu iubire. Toată lumea moare. Copaci, animale, păsări, râuri, până şi stelele toate se nasc și mor, la fel stau lucrurile şi cu mine. Şi totul se-ntâmplă la momentul oportun şi în locul perfect.
