Dă-mi timp, viață!

Elena Căruntu

Dă-mi timp, i-am spus vieții! Dă-mi timp să mă adun!

M-am risipit aiurea, sunt doar bucăți pe drum,

Nu vezi că n-am răbdare, nu vreau să te-ntristezi!

Dar nici copacii nu sunt mereu cu frunze verzi

M-am depărtat de toate, nebună prea în grabă

Și mi-au rămas speranțe ce-n mine tot aleargă,

Dă-mi timp să mulțumesc la cei ce m-au iubit,

Să iert de bunăvoie pe cel ce mi-a greșit!

Am numărat din ani și mi-a lipsit un smoc,

I-am aruncat demult, când mai ‘cercam noroc,

Când îmi păreau destule doar visele de noapte,

Credeam că fericirea-i sub pașii mei aproape.

Dă-mi timp s-ajung cu mâna acolo sus, o stea,

S-aleg cu mintea coaptă o cale doar a mea,

Pe-ntinsul unui câmp să-mi semăn trei suspine,

E tot ce n-aș mai duce, că-s grele, cin’ le ține?

Dă-mi timp, viața mea, să gust aroma-ți dulce!

Că nu știu cine-mi plânge, când n-oi mai fi, la cruce

Se știe, bătrânețea e-o haină mohorâtă,

Oricâte faci de tânăr cu timpul ți se uită.

Dă-mi timp să pic în suflet cinci picături de miere!

Nu-i mult, nu fi zgârcită, mi-ai dat destulă fiere!

Și nu ți-am zis o dată că nu le pot răzbate,

Dă-mi timp, viață dragă, cât inima mea bate!