Despre îndrăgostire, împlinire și fericire

Am primit recent mesaje de la o prietenă care a trecut printr-o perioadă grea. Îmi spunea că, după ce mult timp a fost singură, a întâlnit pe cineva perfect pentru ea, pe cineva cu care părea să aibă o conexiune autentică. Doar că apoi, din senin şi fără un motiv clar, relaţia s-a încheiat. Întrebarea ei era de ce atrage mereu astfel de experienţe, de vreme ce nu e prima dată când cineva dispare brusc din viaţa ei. Se întreba dacă nu ar trebui să schimbe ceva anume la ea.

În opinia mea, noi nu suferim pentru că suntem răi sau pentru că viaţa e rea, ci pur şi simplu pentru că inţelegem greşit câteva principii de bază ale vieţii. »M-am deschis în faţa lui cu gândul de a învăţa şi cu speranţa că vom creşte impreună spiritual, arătându-i cât de mult îl apreciam, făcându-l să se simtă iubit”, spunea prietena mea. Foarte frumos şi onest şi sunt convins că ea spune cu adevărat ce simte şi crede, doar că, de multe ori, ceea ce simţim şi credem nu este întru totul corect.

Nu creştem spiritual împreună cu celălalt. Creştem împreună cu noi inşine, învăţând din experienţele pe care ni le oferă viaţa. Pentru a creşte spiritual, nu e nevoie nici să avem un partener, nici să nu avem. Creştem spiritual prin îmbrăţişarea tuturor experienţelor pe care ni le aduce viaţa, cu partener sau fără.

Motivul pentru care prietena mea — la fel ca cei mai mulţi dintre noi — îşi doreşte un partener (dincolo de imboldul înnăscut de procreere, pentru continuarea speciei) şl motivul pentru care doreşte să-l facă pe partener să se simtă iubit sunt date de sentimentul propriu de vid interior, pe care încercăm să-l umplem prin compania celuilalt.

Citește și :   De fapt, viața e foarte simplă

În cazul ăsta, adevărul e că nu ne iubim partenerii de dragul lor, ci de dragul nostru. Bineînţeles că mai există un motiv uriaș penru care căutăm iubirea. Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim întregi și compleți şi expansivi, binecuvântaţi, bucuroşi, şi radianţi şi mulţumiţi, şi aşa mai departe. O stare minunată din care avem multe de invăţat şi experimentat. E ca o fereastră prin care putem experimenta sinele nostru real… doar că toate aceste frumoase calităţi sunt împrumutate de la această stare şi se vor evapora în clipa care nu vom mai fi îndrăgostiţi, adică într-un interval de la două luni până la doi ani din momentul iniţial al îndrăgostirii. Nu este ceva neobişnuit. Aşa fac majoritatea oamenilor din soietatea noastră. Și tot acesta este motivul pentru care cele multe relaţii ori nu funcţionează, ori, pe termen lung, creează mai multă nefericire decât fericire.

Poate că prietena mea este foarte norocoasă, pentru că în loc să descopere acest lucru în ani sau într-o viaţă întreagă, a avut oportunitatea să-l inţeleagă imediat. Nu e ceva usor de observat. E nevoie de mult curaj pentru a fi capabil să vezi că motivul pentru care „iubeşti” pe cineva (arn pus cuvântul iubire între ghilimele, deoarece iubirea despre care vorbesc aici nu e iubirea adevărată, ci forma la care se gândesc cel mai adesea oamenii) e pentru că simţim o lipsă în noi înşine şi sperăm că, găsind pe cineva, ne vom simţi din nou compleţi.

Există teorii peste teorii, peste teorii despre cum să ai o relaţie mai bună, cum să găseşti iubirea perfectă, cum să fii iubitul perfect etc., dar niciuna nu surprinde esenţa problemei. Niciuna nu ne spune că motivul pentru care suferim atât de mult în relaţiile noastre este faptul că interesul nostru în iubire este cel mai adesea bazat pe nevoia noastră de a ne simţi iubiţi, pe nevoia noastră de împlinire, pe nevoia noastră de a primi din afară ceea ce nu găsim în interior.

Citește și :   Iubirea este un drog - Articol pentru indragostiti

Când simțim că ceva lipsește în noi și sperăm să găsim iubire în celălalt, devenim dependenți de obiectul iubirii noastre. Iar când devenim dependenți de obiectul iubirii, ne temem să nu-l pierdem. Iar când trăim în frică, pierdem toate posibilitățile de a fi cine suntem cu adevărat, ajungând să creăm un scenariu prin care spunem că vom ține la nesfârșit, strâns lângă noi, obiectul iubirii. Dar când încercăm să ţinem strâns ceva, devenim cerșetori, cerşetori de atenţie, cerşetori de companie, cerşetori de iubire.

Pentru mine, o relaţie nu e locul în care devenim compleți (aşa cum e prezentată mare parte din literatura și cinematografia noastră). Relaţia este locul în care împărtășim deplinătatea noastră, iubirea noastră interioară și libertatea noastră. Totuși această împărtășire nu este o necesitate, ci e ceva suplimentar, pe care îl aducem unei vieţi deja împlinite.

În opinia mea, atâta vreme cât sperăm ca o altă persoană să aducă în viaţa noastră fericirea pe care nu o putem găsi in noi, vom fi dezamăgiţi. S-ar putea să treacă luni sau ani, dar dezamăgirea va veni. Iubirea nu este în exterior, în lume sau în cealaltă persoană. Iubirea este ceea ce noi suntem. Pentru mine, această descoperire este una dintre marile realizări ale vieţii.

Prietena mea caută iubire, dar ar putea fi vorba, la fel de bine, despre un loc de muncă sau o aventură, sau mai mulţi bani, sau putere, sau faimă, sau chiar mâncare. Toate acestea împreună cu multe altele sunt cârje pe care oamenii le folosesc pentru a scăpa de vidul pe care adesea îl găsesc în interior. Lucrurile acestea nu au ceva inerent greşit, cu excepţia cazului în care sunt folosite ca substitute, ca umpluturi la sentimentul propriu de lipsă de sens.

Citește și :   Despre dragoste și prima dragoste...

Lipsa de sens resimţită nu este o problemă, ci o soaptă a vieţii, care ne spune că există ceva fundamental, pe care încă nu l-am înţeles. Iar acel ceva fundamental este descoperirea deplinătăţii interioare. Pentru mine, sensul cel mai profund al vieţii noastre este înţelegerea acestei libertăţi.

pexels-photo-4982528.jpeg
Photo by olia danilevich on Pexels.com

One thought on “Despre îndrăgostire, împlinire și fericire

  1. Rămâneţi* în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine.

    * Col 1:23 1 Ioan 2:6
    “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă , căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
    Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.
    Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” – Ev. Ioan 15 –
    https://www.youtube.com/watch?v=o1Ny5wZkFuI

Leave a Reply

Your email address will not be published.

%d bloggers like this: