Experiența mea – CGS România

Am stat și m-am gândit destul de mult până să iau această decizie de a lăsa un mesaj acestui grup de retenție. Și spun lucrul acesta pentru că, de cele mai multe ori,  am ezitat să spun ceva în legătură cu toate discuțiile și toate modificările suferite pe acest proiect. Dar, astăzi , m-am gândit că într-un fel sau altul sunt dator, cel puțin colegilor vechi, de a lăsa câteva cuvinte înainte de a părăsi acest proiect care mi-a fost drag dintotdeauna.

Această experiență, începută cu mult timp în urmă, a fost o experiență pe care nu o să o regret niciodată, deoarece consider că astăzi sunt o persoană mai bună , întrucât am evoluat din foarte multe puncte de vedere – profesional, social și per ansamblu ca individ. N-am vrut să plec fără să fac câteva mențiuni pe care care eu le consider foarte importante și dacă nu aș fi făcut aceste mărturisiri aș fi simțit faptul că nu sunt împăcat cu mine însămi.

Și aș vrea să încep prin a aduce mulțumiri tuturor colegilor, prietenilor cu care am început acest proiect pentru că alături de ei am avut cele mai frumoase experiențe și chiar dacă au fost perioade peste care am trecut cu greu , aceste perioade ne-au unit atât de mult încât astăzi simt o nostalgie apăsătoare ori de câte ori mă întâlnesc cu un fost coleg din prima generație a acestui proiect.

Am pornit pe acest drum împreună cu fratele meu, Mădălin și prietenul nostru comun, Cătălin, fără a avea nici o idee despre cum avea să evolueze lucrurile în tot acest timp. Dar, îmi aduc aminte, de parcă ar fi fost ieri,  de bucuria, dorința cu care am  înaintat încă de la primul interviu avut. Și spunând toate acestea, pe această cale țin să-i mulțumesc Alexandrinei pentru încrederea acordată , atât mie cât și fratelui meu, întrucât într-o ședință avută, ne-a comunicat faptul că la început a fost ușor observabilă dorința noastră de a face parte din proiect.

Au fost și momente în care am regretat faptul că nu am arătat cât de mult prețuiesc anumite persoane, însă dacă tot sunt aici, nu vrea să mai repet aceeași greșeală, astfel că am să scriu aici, pentru a nu se risipi tot ce țin în mine.

Tot ceea ce a însemnat pentru mine proiectul de retenție a început  cu Alexandrina. Asta se întâmpla acum aproximativ 3-4 ani în urmă. Am avut posibilitatea să o cunosc îndeajuns încât să-mi dau seama că este o persoană deosebită deoarece discuțiile purtate se ridicau de cele mai multe ori la un alt nivel și ne plăcea să tratăm diferite subiecte, care mi s-au părut foarte interesante, despre filme, despre năzdrăvăniile avute în perioada în care eram la liceu, despre diferiți profesori, despre răspunsuri la întrebări precum „ Ce ai face dacă ?”.

La fel de mult îmi plăcea faptul că, câteodată, mai lansa provocări la muncă ce țineau în mare parte de concursuri iar câștigătorul primea întotdeauna ceva ce-l avantaja la job. Și cred că lucrul acesta ne ținea foarte uniți, și de altfel, era lucrul care închega toată echipa noastră și fără de care n-am fi putut face față perioadelor acelea de iarnă în care trebuia, ca fiecare dintre noi, să se ridice la un alt nivel pentru a duce la bun sfârșit ceea ce trebuia făcut.

De aici a plecat și jocul – Tu în ce crezi? , o dezbatere care m-a făcut să înțeleg mai bine oamenii alături de care lucram. Tot în aceeași discuție pot reaminti faptul că, într-o ședință ținută la telefon am primit întrebarea : “Dacă ai primi o sumă mare de bani de la job-ul acesta, cum ai cheltui suma respectivă?” – Întrebare la care bineînțeles toți au răspuns și îmi aduc aminte că, visul meu a fost să iau un pix și o foaie și  să-mi notez diferitele obiective iar ulterior să vizitez o țară și să încerc să bifez cât mai multe din ceea ce mi propusesem să fac, idee care i-a plăcut foarte mult și atunci am fost mândru de mine.

Ei sunt oamenii alături de care am crescut, ei sunt oamenii alături de care am învățat o mulțime de lucruri și ei sunt oamenii alături de care mi-am făcut o groază de amintiri și pentru care sunt foarte recunoscător.

O altă persoană dragă mie a fost și Team-Leader-ul nostru, Miron. O persoană cu care m-am înțeles chiar foarte bine încă de la început și este persoana care, la fel ca Alexandrina și-a pus toate speranțele în mine și în fratele meu și sper ca pe tot parcursul acestor ani să nu-l fi dezamăgit.  Am apreciat faptul că puteam să port o discuție cu acesta la un alt nivel și n-am sa uit niciodată discuțiile interminabile pe care le-a avut cu Mădălin în ceea ce privește problemele întâmpinate la muncă.

Astăzi, cei mai mulți cu care am început acest proiect nu mai fac parte din acesta, cei mai mulți lucrează acum , în alte domenii, dar îmi vor lipsi mereu. Iar astăzi este și rândul meu să părăsesc această echipă și să-i las pe cei care rămân să continue ceea ce am început eu.

Totodată trebuie să menționez faptul că nu am uitat nici de ceilalți oameni la fel de importanți precum : Marton – omul ce cunoștea toată procedura și care ne ajuta mereu să rezolvăm orice problemă, Claudiu Chiricea – un om foarte bun care ne lua întotdeauna partea – și n-am să uit niciodată când mi-a spus – „Un om ca tine să aibă toată ziua doar  6 situații” – după care a început să râdă,  Silviu Vintilă – concurența noastră Târgu-Jiu – Sibiu , la nivel de proiect.

Și acum zâmbesc și mă gândesc la faptul că toate aceste amintiri, toate aceste experiențe se afișează acum, înaintea mea, atât de clar, de parcă ieri s-ar fi întâmplat.

În ceea ce privește situația, în momentul de față, din punctul meu de vedere, lucrurile nu mai sunt absolut deloc la fel, dat fiind faptul că nu mă mai regăsesc în acest proiect am luat decizia de a părăsi această echipă. Știu că aveam două posibilități – Să accept ceea ce se întâmplă, să continui un proiect în care pur și simplu nu mai cred sau să cedez și să plec. Astfel că am luat cea din urmă decizie pentru că, cei mai mulți dintre prietenii cu care împărtășeam aceste idei au plecat tot din aceeași cauză.

De altfel, principala problemă este aceea că, în prezent, nu se mai pune accent pe ideea de prietenie , ideea de familie. Astfel că, se încearcă, pe cât posibil, să se aducă oameni care să aibă potențial individual, încât se face uitată concepția de grup. Oamenii nu se mai cunosc între ei, oamenii nu mai leagă prietenii, și niciunul nu spune nimic despre el. Mi-ar fi plăcut ca acest proiect să evolueze ca un grup unitar, să ajungem să ne cunoaștem foarte bine unul pe celălalt astfel încât să găsim rezolvările împreună, să propunem diferite teme pe care să le dezbatem, să vorbim , 10 – 15 minute în fiecare dimineață și despre altceva înafară de muncă, pentru că lucrurile astea ne-ar fi unit, să încercăm să evoluăm împreună.

Iar dacă este ceva ce regret în momentul de față , regret faptul că nu am stat mai mult de vorbă cu colegii mei , regret faptul că au fost momente în care poate nu i-am înțeles sau că nu am petrecut mai mult timp alături de ei.

N-am să uit niciodată faptul că mi-au fost adresate câteva cuvinte foarte frumoase de către anumiți colegi, precum „Ești printre oamenii de care o să-mi fie dor când ai să pleci” sau le mulțumesc pe această cale persoanelor care mi-au mulțumit pentru timpul acordat atunci când erau la cască dublă. Cu siguranță, acestea au fost momentele în care am fost cu adevărat fericit, și poate , din păcate n-am arătat, dar m-au mișcat foarte mult și au însemnat ceva pentru mine fapt pentru care  le-am și menționat aici.

Imi lipsesc, de altfel, și persoane precum Cătălin Spînu, Cătălina Diaconu sau Filip Anghel, Claudiu Militaru, Delia Circiu, Eliza Șerban, Maria Popescu și mulți alții, persoanele alături de care am crescut, am cunoscut o evoluție și am devenit eu , cel de azi.

Cu cei mai mulți dintre ei încă port o prietenie strâns legată, iar pe Filip n-am să-l uit niciodată, dat fiind faptul că nu exista seară să dormim fără să dezbatem ore întregi problemele proiectului de parcă ar fi fost firma noastră.

Cu siguranță sunt mult mai multe de spus, dar asta ar însemnă să se adauge ore sau zile întregi în care ar fi trebuit să stau și să scriu.

Acestea fiind spuse, iau o decizie importantă pentru mine, las în urmă un trecut frumos și merg înainte cu un bagaj însemnat de cunoștințe și la fel de important, pășesc înainte,  încrezător și mult mai bogat datorită prieteniilor legate de-a lungul timpului.