Natura-ţi dă zilnic exemplul de a trăi

Natura-ţi dă zilnic exemplul de a trăi

Pornind de la afirmaţia lui Nicolae Iorga: „natura-ţi dă zilnic exemplul de a trăi”, putem înţelege că natura este ansamblul de lucruri şi fiinte din univers care nu face prea mari sacrificii să ne înveţe să trăim, ea recurgând la naturaleţe. În primul rând, natura nu are nimic artificial, acest lucru dovedindu-ne nouă că se … Read more

Lenea e sinucidere blânda

Lenea e sinucidere blânda

Afirmaţia lui Nicolae Iorga, conform căreia „Lenea e sinucidere blânda”, surprinde unul dintre cele mai periculoase defecte pe care un om le poate avea: lenea. Consider că lenea anulează un aspect important şi necesar oricărei iniţiative umane  – entuziasmul, aflat în strânsă legătură cu voinţa, de aceea cred în ideea citată. În primul rând, o … Read more

Iubirea e din altă lume şi se iveşte din senin

Iubirea e din altă lume şi se iveşte din senin

Sunt de acord cu părerea lui Ioan Slavici conform căreia „Iubirea e din altă lume şi se iveşte din senin, fără ca să şti de ce, se dă pe faţă, fără ca să ştii cum şi te duce fără ca să şti unde.”. În primul rând, iubirea apare spontan, fiind imprevizibilă, ca orice sentiment al … Read more

Cu nimic nu poate fi înlocuit

Cu nimic nu poate fi înlocuit fondul de aur al cunoaşterii dobândit prin îndelungata experienţă

Prin afirmaţia sa “Cu nimic nu poate fi înlocuit fondul de aur al cunoaşterii dobândit prin îndelungata experienţă”, Eusebiu Camilar pune în evidenţă importanţa cunoaşterii, şi mai ales, valoarea cunoaşterii îndelung aprofundate. În primul rând, se ştie că, de cele mai multe ori , cunoştinţele se acumulează odată cu experienţa, iar cu cât experienţa este … Read more

Însemnătatea binelui pentru educaţia individului

Însemnătatea binelui pentru educaţia individului

Cred că binele ar trebui să joace un rol important în educaţia şi autoeducaţia oricărui individ. Ioan Slavici, prin afirmaţia sa, pune în vedere faptul că binele este singurul care se potriveşte, din punct de vedere moral, cu firea omenească. Consider că omul nu a fost creat pentru a săvârşi răul, ci pentru a alege … Read more

Valoarea tinereții rezidă în efemeritatea ei

Valoarea tinereții rezidă în efemeritatea ei

Din această afirmaţie a lui Mircea Eliade rezultă că valoarea tinereţii rezidă în efemeritatea ei. Eu sunt de acord cu acest fapt, consider că tinereţea este perioada în care omul are un potenţial maxim de dezvoltare şi afirmare, potenţial pe care trebuie să îl utilizeze cu înţelepciune şi raţiune, pentru că nu va dispune de … Read more

Acei care cred numai în bani nu sunt prea cinstiți

Acei care cred numai în bani nu sunt prea cinstiţi

Consider că afirmaţia făcută de Cilibi Moise, conform căreia “Acei care cred numai în bani nu sunt prea cinstiţi”, este una întemeiată, având în vedere că drumul spre îmbogăţire este dificil şi implică sacrificii uriaşe, ajungându-se chiar la pierderea cinstei şi a moralităţii. În primul rând, preocuparea pentru bani este inevitabilă, având în vedere că … Read more

Adevarul este, mai întâi de toate, o virtute.

Adevarul este, mai întâi de toate, o virtute.

Afirmaţia lui Steinhardt este valabilă pentru noi toţi. Nimic nu este mai adevărat decât faptul că oamenilor le place să fie minţiţi. Cu toţii negăm realitatea, fie că e vorba de ceea ce suntem, de societatea în care trăim sau, de ce nu, de modul în care banii se obţin. Toţi încercăm să fentăm într-un … Read more

Artistul dezvăluie omenirii calea

Artistul dezvăluie omenirii calea spre armonie, care e fericire şi pace.

În opinia mea, afirmația lui George Enescu, în care acesta susține că “artistul dezvăluie omenirii calea spre armonie, care e fericire și pace”, este una întemeiată. Din cele mai vechi timpuri, arta are rolul de a satisface omul din punct de vedere spiritual, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă. Muzica, poezia, teatrul sau … Read more

Persoane depresive?

IMG 20190824 191742

1. Nimănui nu-i place să fie în preajma unei persoane deprimate. 2. De ce să plătești pentru a vedea un psiholog atunci când poți vorbi cu familia ta despre asta? 3. Este evident că nu ești atât de deprimat, pentru că stai aici vorbind și zâmbind. 4. Nu ai niciun motiv să fii deprimat. 5. … Read more

12 Lecții pe care le-am învățat

beach girl lady 1581557

Dacă ești o persoană care și-a pierdut un frate sau o soră, atunci avem ceva în comun. La 20 de ani, fratele meu de 21 de ani a murit într-un accident de mașină. Încă din ziua în care fratele meu a murit, dinamica familiei noastre s-a schimbat complet. În niciun caz, părinții mei nu au … Read more

8 motive pentru care vei iubi serialul Dark – Netflix

dark

1. Dacă îți plac scenariile bune, acest serial este pentru tine. Dark nu este un serial pe  care îl poți urmări atunci când ești pe jumătate adormit și cauți să te relaxezi. Jantje Friese și Baran bo Odar au conceput un scenariu complex și complicat. De asemenea, este în întregime în limba germană și, prin … Read more

Să nu cerșești iubirea, niciodată!

Să nu cerșești iubirea, niciodată. Nu o face. Nu implora pe cineva să te iubească sau să fie cu tine sau să petreacă timp cu tine. Nu implora niciodată timpul sau afecțiunea sa. Nu te înjosi pentru puțină atenție. Niciodată, nu ar trebui să cerșești cuiva care te iubește să rămână cu tine. Niciodată nu … Read more

Doamne, îți mulțumesc pentru prietenii din viata mea!

Doamne, îți mulțumesc pentru prietenii pe care i-ai plasat în viața mea.

Recunoștință pentru darul prieteniei Prietenia este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care Dumnezeu ni le oferă. Prietenii adevărați ne sprijină în vremuri grele, ne inspiră să fim mai buni și ne rămân alături indiferent de circumstanțe. Prietenii adevărați aduc lumină în viață Doamne, îți mulțumesc pentru oamenii care au adus speranță și iubire … Read more

8 semne că este timpul să vă despărțiți

adult blur boy 853406

Iubitul tău a renunțat deja la tine. O singură persoană nu poate face relația să meargă. Indiferent de cât de mult lupți pentru ca totul să fie bine, nu va funcționa niciodată dacă doar tu ești cea care depune efort, singura căreia îi pasă dacă rămâneți sau nu împreună. Nu ești sigură de ce continui … Read more